Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reguli noi pentru managerii de spitale Vrea să candideze. Renunţă Grasa la operaţii şi la catedra de la Medicină?

ro

18 Nov, 2016 00:00 2400 Marime text
Plecând de la situaţii reale existente în sistemul medical, în care ziua de lucru a unor persoane aflate în funcţii de conducere poate să ajungă la 48 de ore (şi director de spital, şi chirurg, şi profesor, şi cercetător, şi, eventual, medic într-o clinică privată), cu impact negativ asupra calităţii serviciilor medicale furnizate pacienţilor de către spital, Ministerul Sănătăţii a modificat regulile pentru concursul de directori de spitale. Una dintre cele mai importante schimbări se referă la eliminarea restricţiei conform căreia manageri nu pot fi decât profesori universitari sau medici primari.
 
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care a fost discutat ieri, în şedinţă de Guvern, modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit unui comunicat al Executivului.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului adoptată, managerii vor fi obligaţi să se ocupe exclusiv de spital. Ceea ce înseamnă că vor avea un program de manager cuprins între orele 8.00 şi 16.00, iar dacă vor dori să facă intervenţii chirurgicale, în cazul în care managerii sunt şi medici, o vor putea face după încheierea programului.
 
Un pas în plus pentru depolitizarea sistemului de management al spitalelor din România ar fi ca aceştia să nu aibă voie să deţină vreo funcţie de conducere într-un partid politic.

În schimb, un pas pentru combaterea nepotismului este acela că rudele de până la gradul IV ale managerului nu au voie să ocupe funcţii de conducere în acelaşi spital şi nici în Serviciul de Ambulanţă.
 
Totodată, în această Ordonanţă de Urgenţă se mai arată că toate funcţiile de conducere vor fi ocupate prin concurs. Asta înseamnă că şeful de secţie, şeful de laborator, şeful medical vor trebui să participe la un concurs pentru ocuparea funcţiei. În clinicile universitare, cum este şi cazul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, trebuie să ocupe şi funcţia de cadru universitar în medicină.

Proiectul de management va deveni public

Ordonanţa se va aplica în toate spitalele din ţară. Primele concursuri după noile reguli vor fi organizate în unităţile unde mandatele managerilor au expirat. Este şi cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde mandatul managerului interimar, Cătălin Grasa, expiră pe 23 noiembrie. Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a precizat că aşteaptă propunerea de prelungire a interimatului de la Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare.
 
Grasa a fost numit pe funcţie în luna mai a acestui an, imediat după ce fostul manager, Dănuţ Căpăţînă, a fost reţinut şi ulterior arestat, fiind acuzat de fapte de corupţie, şi apoi pus în libertate. Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că se lucrează şi la documentaţia pentru organizarea concursului pentru postul de manager. Cel mai probabil, acesta va avea loc în luna ianuarie. Interimatului lui Grasa poate fi prelungit cu cel mult şase luni.

Dr. Grasa spune că va candida şi în noile condiţii

Teoretic, nu vom avea manageri de spitale care rezolvă, concomitent, de toate: probleme administrative ce ţin de unitatea medicală, cursuri la facultatea de Medicină, operaţii, participare la prezentări, conferinţe şi simpozioane, consultanţă companiilor producătoare de medicamente. Practic, greu de crezut că cei care vizează aceste posturi vor renunţa să mai fie „mafalda” în practică. La nivel declarativ spun însă că o vor face. Este şi cazul managerului interimar al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, dr. Cătălin Grasa, care afirmă că va candida pentru postul de manager. „Voi candida în lumina noilor condiţii, care mi se par de bun-simţ”, spune acesta, care pare dispus să acorde întâietate problemelor administrative şi să lase pe locul doi intervenţiile chirurgicale şi catedra de Medicină.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii