Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor privind activitatea din Portul Constanţa, finalizat în două săptămâni

ro

07 May, 2015 00:00 2646 Marime text
Peste 400 de operatori şi sindicalişti portuari membri ai organizaţiei patronale „Operatorul Portuar“ şi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) au protestat din nou, ieri, la sediul Ministerului Transporturilor cu privire la nemulţumirile majore pe care le au faţă de actuala conducere a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC). Ca şi până acum, ei cer ministerului de resort demiterea conducerii executive a Portului Constanţa, demiterea Consiliului de Administraţie al companiei, rediscutarea Master Planului pentru Portul Constanţa, transparenţă în stabilirea politicii tarifare, transparenţă în modul de încheiere a contractelor de subconcesiune, închiriere a infrastructurii de transport naval şi transparenţă în exploatarea domeniului portuar.

În ceea ce priveşte protestul de ieri, Mircea Burlacu, liderul FNSP, susţine că protestatarii nu îşi fac mari speranţe, „dată fiind indiferenţa manifestată până acum de ministrul Transporturilor, social-democratul Ioan Rus, şi de premierul Victor Ponta“. Cu toate acestea, Burlacu a declarat că oamenii care muncesc în Portul Constanţa nu şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului: „Sperăm ca o instituţie să rezolve, totuşi, toate mizeriile din Portul Constanţa“, a mărturisit liderul FNSP.

Pe de altă parte, Ştefan Muntoiu, purtătorul de cuvânt al „Operatorului portuar“, a precizat că reprezentaţii protestatarilor au fost primiţi, ieri, la discuţii de Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. „Ni s-a cerut să mai avem puţină răbdare, pentru că peste două săptămâni va fi gata acel raport rezultat în urma unui control efectuat la CN APMC de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor. Ulterior, peste aproximativ trei săptămâni, ne vom aşeza cu toţii la masa discuţiilor: operatorii, sindicaliştii, CN APMC-ul şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor“, a mai afirmat Ştefan Muntoiu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii