Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de hotărâre de CLM pentru hotelul de opt etaje al lui Dorinel Turcu, de la Easy Credit 4 All IFN SA

ro

27 Feb, 2017 00:00 2989 Marime text
Consiliul Local Municipal Constanţa urmează să voteze o propunere de hotărâre privind îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul HCL nr. 121/2013 privind aprobarea PUZ Staţiunea Mamaia.
 
Potrivit iniţiativei, urmează să se aprobe îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul HCL nr. 121/2013, în sensul corectării documentaţiei de urbanism astfel:
- Pe planşa U3.1 Reglementări urbanistice - zona A, pentru amplasamentul situat pe bulevardul Mamaia nr. 393, a fost marcată în mod eronat poziţia 27, în loc de poziţia 72, deşi regimul de înălţime este corect menţionat.
- În RLU aferent PUZ, partea V, anexa 1, zona A, poziţia 27, a fost menţionat în mod eronat „2 loturi b-dul Mamaia“, sintagmă care ar fi trebuit menţionată pentru poziţia 72, aşa cum este precizat în documentaţia anexată care face parte din hotărâre.
 
Potrivit hotărârii, Compartimentul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local va comunica prezenta hotărâre Direcţiei de Urbanism, lui Dorinel Turcu, în vederea aducerii la îndeplinire şi, spre ştiinţă, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa.
 
Conform referatului întocmit în susţinerea proiectului, în cadrul Biroului Strategii Urbane s-a studiat solicitarea înregistrată sub nr. 1969059/13.12.2016, formulată de Dorinel Turcu pentru emiterea certificatului de urbanism - construire imobil S+P+6-7-8E, pe terenul în suprafaţă de 834 mp, situat în staţiunea Mamaia, b-dul Mamaia nr. 392, în contextul în care HCL nr. 121/2013 privind actualizare PUZ Mamaia conţine prevederi contradictorii referitoare la regimului maxim de înălţime aprobat în partea scrisă faţă de partea desenată.
 
În vederea fundamentării deciziei, solicitarea a fost prezentată Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului, în şedinţa din data de 25.01.2017. Rezoluţia Comisiei tehnice a fost:
- Se va solicita punct de vedere de la elaboratorul Planului Urbanistic Zonal în vederea promovării unui proiect de hotărâre de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul HCL nr. 121/2013.
- Ulterior adoptării HCL de îndreptare a erorii materiale, se va putea da curs prezentei solicitări.
- Comisia consideră oportună studierea condiţiilor de amplasare a viitoarei construcţii prin elaborarea unui plan urbanistic de detaliu.
 
În temeiul rezoluţiei Comisiei tehnice de urbanism şi amenajare a teritoriului, a fost solicitat punctul de vedere al elaboratorului PUZ prin adresa nr. 11157/31.01.2017, iar răspunsul înaintat Direcţiei Urbanism în data de 6.02.2017 conţine următoarele precizări:
- Pe planşa U3.1 Reglementări urbanistice - zona A, pentru amplasamentul situat pe b-dul Mamaia nr. 392, a fost marcată în mod eronat poziţia 27, în loc de poziţia 72, deşi regimul de înălţime este corect menţionat;
- În RLU aferent PUZ, partea V, anexa 1, zona A, poziţia 27 - a fost menţionat în mod eronat „2 loturi b-dul Mamaia“, sintagmă care ar fi trebuit menţionată pentru poziţia 72.
 
Reamintim că, la sfârşitul anului trecut, omul de afaceri Dorinel Turcu a depus actele în vederea obţinerii avizelor necesare pentru a putea ridica în stațiunea Mamaia, pe bulevardul Mamaia nr. 392, un hotel de opt etaje. Proiectul pentru construirea imobilului S+P+6-7R-8R arată că hotelul nou construit va fi realizat în apropierea hotelului Doina, terenul pe care dorește să realizeze investiția având destinația de curți - construcții și o suprafață de 834 mp, forma amplasamentului fiind rectangulară.
 
Potrivit documentului depus la Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului, care urma să se întrunească în şedinţă pe data de 23.01.2017, ora 11, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51, accesul în teren se poate face atât pietonal, cât și auto, din bulevardul Mamaia.
 
Dimensiunile propuse ale construcției sunt de 27,20 m pe 23 m, având balcoane care ies în consola de la nivelul etajului 1 până la etajul 6, suprafața construită propusă fiind de 583,73 mp, iar cea desfășurată, de 4.556,64 mp. Procentul de ocupare propus este de 70%, la un coeficient de utilizare a terenului de 5,48.
 
Precizăm că din Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului au făcut parte arhitecţii Mihai Isacov, Ignis Nejla Duvagi, Radu Cornescu, Sorin Mihai Vatamaniuc, dar şi directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, şi reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, arh. Laura Smaranda Tudosie. De asemenea, din aceeaşi comisie mai fac parte arh. Veronica Pribeagu, ing. Cornel Constantin Severin, şeful Serviciului de Urbanism al Primăriei, Mihai Radu Vânturache, precum şi viceprimarul Costin Răsăuţeanu.

Dorinel Turcu, în datele Registrului Comerțului

Dorinel Turcu figurează în datele Registrului Comerțului ca asociat în mai multe societăți comerciale din Constanța: Comfort Construct SRL, Domarco Security SRL, Domarco SRL, Easy Credit 2 All IFN SA, Easy Credit 4 All IFN SA, Global Recruitment SRL, Orient Ceramic SRL, Orient Construct Décor SRL și Dorinel Turcu Persoană Fizică Autorizată, societăți aflate în funcțiune în prezent. Acesta figurează și în numeroase firme aflate în lichidare sau radiate, potrivit Registrului Comerțului: Atletic SRL, Club Anca & Domarco SRL, Cosmodor SRL, Dandor SRL, Dialcom SRL, Euro Ceramic SRL, Eurodom SRL, Orient Construct SRL, Tiptil SRL și Venizea Ceramic SRL.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii