Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Pentru creşterea eficienţei economice“ Proiect de fuziune pentru trei firme de transport din judeţul Constanţa

ro

20 Jul, 2015 00:00 2352 Marime text
Pe data de 2 iulie, societăţile Marcon Star SRL, Ind Elcomo SRL şi SC Euro Trans Tur SRL au semnat proiectul de fuziune.
 
Acţionarii fiecăreia dintre societăţile implicate în fuziune au hotărât şi aprobat fuziunea prin absorbţie a Ind Elcomo SRL şi Euro Trans Tur SRL de către Marcon Star SRL, în calitate de societate absorbantă. Cele trei societăţi au acelaşi obiect de activitate - „alte transporturi terestre de călători“. „În urma fuziunii, structurile societăţilor fuzionate se vor reuni la nivel funcţional şi organizaţional, ceea ce va conduce la optimizarea proceselor, la reducerea costurilor administrative, la creşterea eficienţei lor economice. De asemenea, ele vor putea asigura o politică de marketing şi managerială unitară pentru derularea activităţilor care intră în obiectul lor de activitatea, folosirea optimă a resurselor materiale şi umane de care dispun. Nu în ultimul rând, prin fuziunea celor trei forme, administratorii acestora vor reduce cheltuielile administrative şi povara fiscală care grevează orice societate în condiţiile economiei actuale“, se spune în proiectul de fuziune, publicat în Monitorul Oficial. Activul şi pasivul Ind Elcomo SRL şi Euro Trans Tur SRL se transmit către Marcon Star SRL.
 
Trebuie să precizăm că, odată cu fuziunea, Marcon Star SRL preia în întregime licenţele de traseu ale societăţilor absorbite: Constanţa-Bărăganu-Lanurile-Ciobăniţa, Constanţa-Bărăganu-Ciobăniţa, Constanţa-Murfatlar-Băneasa-Oltina, Constanţa-Valu-lui-Traian-Murfatlar.

Despre cele trei societăţi

SC Marcon Star SRL, cu sediul social în Constanţa pe strada Th. Burada, îi are ca asociaţi pe Marigen Prod SRL (sediul social în municipiul Medgidia, strada Tudor Vladimirescu), reprezentată de Elena Odeta Butnaru, şi SC Hermes SRL (sediul social în Medgidia, strada Republicii), reprezentată de Elena Odeta Butnaru. Firma are un capital subscris vărsat de 220 de lei, divizat în 22 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare.
 
SC IND-Elcomo SRL, cu sediul social în municipiul Medgidia, strada Republicii, îi are ca asociaţi pe Marigen Prod SRL (sediul social în municipiul Medgidia, strada Tudor Vladimirescu), reprezentată de Elena Odeta Butnaru, şi SC Hermes SRL (sediul social în Medgidia, strada Republicii), reprezentată de Elena Odeta Butnaru. Firma are un capital subscris vărsat de 220 de lei, divizat în 22 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare.
 
SC Euro Trans TUS SRL, cu sediul social în Constanţa, strada Th. Burada, îi are ca asociaţi pe Marigen Prod SRL (sediul social în municipiul Medgidia, strada Tudor Vladimirescu), reprezentată de Elena Odeta Butnaru, şi SC Hermes SRL (sediul social în Medgidia, strada Republicii), reprezentată de Elena Odeta Butnaru. Firma are un capital subscris vărsat de 220 de lei, divizat în 22 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare.
 
 Potrivit fişei Registrului Comerţului consultată pe 19.07.2015, HERMES SRL a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Municipiul Medgidia, strada Republicii. Firma are un capital social subscris de 147.927 lei, integral vărsat, compus din 14.792 părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociatul societăţii este Marigen Prod SRL, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Poporului. Administratorul societăţii care se ocupă de „Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare“ este
Butnaru Elena Odeta, născută pe 06.02.1964, în Medgidia.
 
MARIGEN PROD SRL a luat fiinţă în 1993, cu sediul social în municipiul Medgidia, strada Tudor Vladimirescu. Firma are un capital social subscris este compus 210 lei, integral vărsat, compus din 21 părţi sociale, în valoare de 10 lei fiecare. Asociaţi în societate sunt Butnaru Elena Odeta, cu 20 de parţi sociale (95.24% din capitalul social) şi Butnaru Dragoş Marian, cu o parte socială (4.76% din capitalul social). De administrarea societăţii care se ocupă de „Alte servicii de alimentaţie“ este Butnaru Elena Odeta.
 
Numele Eleneia Odeta Butnaru apare şi în societăţile: Nidamar International SRL (radiată) şi Odimar Consulting SRL (cu activitate temporar întreruptă). La rândul său, Butnaru Dragoş Marian este asociat în TAR-26 SRL, care a fost radiată.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii