Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:33 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Program de reducere a eroziunii costiere, aprobat de Guvern. Au fost alocaţi 3,4 miliarde de lei!

ro

20 Sep, 2016 00:00 1055 Marime text
Proiectul privind „Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)”, în valoare totală de 3,4 miliarde de lei, va putea fi demarat după ce Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii. Proiectul are o durată de realizare a investiţiei de 36 de luni şi este împărţit în două etape.
 
În prima etapă, cu o valoare de peste un miliard de lei, se vor realiza lucrări în zonele Mamaia, Tomis, Agigea şi Eforie. În cea de-a doua etapă vor fi efectuate lucrări în zonele Costineşti, Olimp, Jupiter - Neptun, Balta Mangalia - Venus - Aurora, Mangalia - Saturn şi 2 Mai. Finanţarea investiţiei se va realiza, pentru prima etapă, din Fondul de coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 5 - „Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor”, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse constituite legal. Pentru etapa a doua urmează să fie identificate surse de finanţare legale.
 
Prin implementarea proiectului se va realiza protecţia litoralului Mării Negre pe teritoriul României de efectele eroziunii costiere prin dezvoltarea unui program de lucrări specifice care au în vedere reabilitarea şi protejarea liniei ţărmului, a terenurilor adiacente şi a ecosistemelor de uscat şi marine. De asemenea, se urmăreşte protejarea infrastructurii economice şi a obiectivelor sociale periclitate de procesele de eroziune marină. Totodată, se va implementa un program integrat de monitorizare a zonei costiere care să vină în sprijinul operaţiunilor şi lucrărilor de întreţinere, pe termen mediu şi lung (30 de ani). Realizarea proiectului, prin mărirea zonelor de plajă, va duce la creşterea potenţialului turistic şi a numărului de turişti şi vizitatori din aceste zone.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii