Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nici nu moare, dar nici nu trăieşte! Profuture SRL a intrat în hora insolvenţei

ro

03 Sep, 2015 00:00 1886 Marime text
În Buletinul procedurilor de insolvenţă 14597/02.09.2015 a fost publicată notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Profuture SRL. Administratorul judiciar al societăţii este Tomis IPURL.
 
Procedura generală a insolvenţei debitoarei Profuture SRL a fost pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 3380/118/2015, prin sentinţa civilă nr. 1824/01.09.2015. În acest moment, debitoarea Profuture SRL are obligaţia ca, în termen de zece zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Termene

Creditorii debitorului Profuture SRL trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia prin depunerea cererii de admitere a creanţei, însă în anumite condiţii. Termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 16.10.2015. De asemenea, termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 5.11.2015. Depunerea eventualelor contestaţii se va face la maximum şapte zile de la publicarea tabelului preliminar al creanţelor în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pe de altă parte, termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 1.12.2015.

Adunarea creditorilor

Acestea fiind spuse, se notifică faptul că prima Adunare a Creditorilor va avea loc pe 10 noiembrie, la ora 12.00, în Constanţa, la adresa din bulevardul Ferdinand nr. 79, bloc AR2, parter, având pe ordinea de zi: prezentarea situaţiei debitorului; desemnarea Comitetului creditorilor; confirmarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului. Deschiderea procedurii insolvenţei se notifică la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru efectuarea menţiunii.

Creditorii trebuie să ia în calcul că, de la data deschiderii procedurii, se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale (art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă).

Care e situaţia Profuture SRL?

Firma Profuture SRl are sediul social pe strada Ion Adam nr. 79, birou nr. 4, municipiul Constanţa. Ea a fost înfiinţată în 2008 şi are un capital subscris de 10.000 de lei. Asociatul unic al firmei este Aurelia Postole, care este şi administrator al societăţii.

Activitatea principală a firmei este cea de „consultanţă pentru afaceri şi management“, „exceptând reorganizarea şi lichidarea judiciară“.

Potrivit vrajitorul.eu, firma Profuture SRL avea, pe 31 martie, obligaţii către bugetul de stat constituite în anii fiscali precedenţi în care s-au înregistrat obligaţii restante de 86.392 de lei, impozit pe venit din salarii de 60.380 de lei, dobânzi şi penalităţi de orice fel de 24.256 de lei, alte impozite şi taxe, inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel, de 1.756 de lei. S-a început procedura de executare silită pe 31 martie.

Datoriile la bugetul asigurărilor sociale de stat, la data de 31 martie, erau, de asemenea, mari. Astfel, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator se ridica, la data menţionată, la 102.576 de lei. Contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la angajaţi era de 48.841 de lei, iar contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajator era de 999 de lei. Dobânzile şi penalităţile de orice fel se ridicau la 62.819 de lei. În total, la bugetul asigurărilor sociale firma avea o datorie de 215.235 de lei.

Societatea Profuture avea şi datorii la bugetul asigurărilor de sănătate la aceeaşi dată. Astfel, contribuţia de asigurări de sănătate datorată de angajator se ridica la 25.787 de lei. Contribuţia individuală de asigurări de sănătate reţinută de la angajaţi era de 25.692 de lei, iar dobânzile şi penalităţile de orice fel se ridicau la 21.118 de lei. În total, datoriile se ridicau la 72.597 de lei.
Firma adunase datorii şi la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Astfel, contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator era de 2.487 de lei, contribuţia individuală pentru şomaj reţinută de la angajaţi era de 2.373 de lei, iar dobânzile şi penalităţile de orice fel se ridicau la 1.990 de lei. În total, la şomaj, firma înregistra o datorie de 6.850 de lei.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii