Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii se tem sa intre in greva

ro

06 May, 2004 00:00 753 Marime text

Cadrele didactice continua sa fie defavorizate in raport cu alte categorii de bugetari ale caror salarii au fost substantial majorate prin legi speciale * Eventuala acordare a unei majorari salariale in medie cu 5% numai personalului didactic nu rezolva nici pe departe problema salarizarii in invatamant * Colegiul Liderilor a hotarat, zilele trecute, un calendar de actiuni sindicale care vor fi desfasurate dupa cum urmeaza: declansarea grevei de avertisment in data de 26 mai, intre orele 11.00-13.00, precum si organizarea unui miting urmat de un mars de protest in data de 2 iunie si derularea altor forme de protest ce vor fi stabilite ulterior

In urma analizarii problemelor cu care se confrunta la ora actuala salariatii din sistemul educational, Colegiul Liderilor Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant a mai tras inca un semnal de alarma saptamana aceasta, constatand ca in salarizarea lor nu se tine absolut deloc cont de importanta sociala a activitatii desfasurate de aceasta categorie socio-profesionala, salariile fiind mult sub nivelul salariului mediu pe economie. Astfel, cadrele didactice continua sa fie defavorizate in raport cu alte categorii de bugetari ale caror salarii au fost substantial majorate prin legi speciale, ajungandu-se in unele situatii chiar la dublarea acestora. Referitor la aceasta situatie, presedintele Federatiei Sindicatului Liber din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, ne-a declarat ca eventuala acordare a unei majorari salariale in medie cu 5% numai personalului didactic nu rezolva nici pe departe problema salarizarii in invatamant, generand in acelasi timp numeroase nemultumiri in randul personalului nedidactic. In acest context, a mai precizat Purcarea, cadrele didactice solicita inceperea de urgenta a negocierii unei legi speciale de salarizare pentru intregul personal din invatamant. De asemenea, profesorii considera ca numai prin stabilirea valorii coeficientului de multiplicare 1 la nivelul salariului minim pe economie, includerea personalului nedidactic in aceeasi lege de salarizare cu personalul didactic si aplicarea acesteia de la data de 1 iulie se va putea ajunge la o salarizare decenta, la detensionarea situatiei, precum si rezolvarea problemelor grave cu care se confrunta salariatii din educatie. Luand in considerare posibilitatea nerezolvarii favorabile a revendicarilor membrilor de sindicat, Colegiul Liderilor a hotarat, zilele trecute, un calendar de actiuni sindicale care vor fi desfasurate dupa cum urmeaza: declansarea grevei de avertisment in data de 26 mai, intre orele 11.00-13.00, precum si organizarea unui miting urmat de un mars de protest in data de 2 iunie si derularea altor forme de protest ce vor fi stabilite ulterior. In ceea ce priveste greva de avertisment de la sfarsitul lunii in curs, se pare ca deocamdata profesorii nu si-au exprimat dorinta de a participa la actiune din cel putin doua motive. Unul dintre acestea este faptul ca, pentru cele doua ore de greva, cadrelor didactice le este taiata intreaga zi la salariu, iar cel de-al doilea consta in faptul ca miscarea respectiva ii costa si sporul pe intreaga luna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii