Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria consultă piaţa pentru achiziţia şi montarea panourilor de informare din Constanţa

ro

16 Feb, 2017 00:00 1640 Marime text
Primăria Constanţa organizează în această perioadă o consultare de piaţă pentru proiectul „Achiziţie şi montare panouri şi plăcuţe de informare, avertizare şi înştiinţare amplasate în municipiul Constanţa“.
 
Potrivit anunţului, sunt supuse consultării în vederea elaborării caietului de sarcini şi a estimării valorice următoarele aspecte: panourile şi plăcuţele de informare, avertizare şi înştiinţare vor avea următoarele caracteristici tehnice:
 
1) Confecţionare, inscripţionare şi montare panouri pentru interzicerea aruncării deşeurilor de orice fel, precum şi sancţiunile aplicabile în situaţia nerespectării interdicţiei în parcuri şi în alte spaţii publice.
a) Panouri cu dimensiunea de 200 cm x 150 cm
- vor fi confecţionate şi montate 30 de panouri cu două feţe, din care: 20 de panouri pentru interzicerea aruncării; zece panouri pentru respectarea normelor de utilizare a dotărilor urbane - panourile vor fi executate din structură metalică cu ţeavă rectangulară de 40 x 40 x 2 mm, pe care se va aplica tablă zincată de 0,4 mm, prinsă pe structura cu nituri;
- inscripţionarea textului se va face cu autocolant imprimat digital şi laminat cu folie UV rezistentă la exterior şi va conţine sigla Primăriei Municipiului Constanţa, amplasată pe colţul din stânga sus;
- picioarele panourilor (două bucăţi) vor fi din ţeavă rectangulară de 40 x 40 x 2 mm şi ancorate în sol prin fundaţie de beton (40 x 40 x 50 cm), cu înălţimea de la sol de 1,5 m;
- panourile vor fi dublu grunduite, iar rama şi picioarele vor fi vopsite în culoare galbenă cu email alchidic, în două straturi;
- conţinutul textului va fi înaintat odată cu fiecare ordin de lucru.
 
b) Panouri cu dimensiunea de 80 cm x 100 cm:
- vor fi confecţionate şi montate 30 de panouri cu două feţe, din care 20 de panouri ridicare deşeuri animale de companie; zece panouri pentru respectarea normelor de utilizare a dotărilor urbane. Panourile vor fi executate din structură metalică cu ţeavă rectangulară de 30 x 30 x 2 mm, pe care se va aplică tablă zincată de 0,4 mm prinsă pe structură cu nituri;
- inscripţionarea textului se va face cu autocolant imprimat digital şi laminat cu folie UV rezistentă la exterior şi va conţine sigla Primăriei Municipiului Constanţa, amplasată pe colţul din stânga sus;
- picioarele panourilor (o bucată) vor fi din ţeavă rectangulară de 30 x 30 x 2 mm şi ancorate în sol prin fundaţie de beton (40 x 40 x 50 cm), cu înălţimea de la sol de 1,5 m;
- panourile vor fi dublu grunduite, iar rama şi picioarele vor fi vopsite în culoare galbenă cu email alchidic, în două straturi;
- conţinutul textului va fi înaintat cu fiecare ordin de lucru.
 
2) Confecţionare, inscripţionare şi montare plăcuţe pentru delimitarea perimetrului de siguranţă a cetăţenilor în zona balustradei de pe Promenada Portul Tomis - Cazino - Vraja Mării din Constanţa. Plăcuţele cu dimensiunea de 30 cm x 18 cm:
- vor fi confecţionate şi montate zece plăcuţe cu textul inscripţionat în limba română şi limba franceză;
- vor avea următoarele caracteristici tehnice: - format A4, landscape, pe un fond albastru cenuşiu;
- materialul din care vor fi confecţionate plăcuţele va fi din aluminiu compozit de trei mm grosime rezistent la mediul salin;
- inscripţionarea textului se va face cu autocolant imprimat digital şi laminat cu folie UV rezistenţă la mediul salin;
- textul se scrie cu alinierea centrată, de culoare albă, cu majuscule şi diacritice;
- conţinutul textului va fi înaintat odată cu fiecare ordin de lucru;
- plăcuţele vor fi montate pe barele transversale mijlocii ale balustradei, centrate şi prinse cu bride, rezistente la mediul salin, la o distanţă de aproximativ 60 - 70 m între ele.
 
3) Confecţionare, inscripţionare şi montare panouri de înştiinţare şi avertizare pentru clădirile cu risc seismic ridicat din municipiul Constanţa.
a) Panou de înştiinţare cu dimensiunea de 60 cm x 60 cm:
- vor fi confecţionate şi montate 20 dee bucăţi;
- panourile sunt executate din aluminiu compozit, de trei mm grosime, rezistent la mediul exterior;
- se va aplică o folie autocolantă imprimată digital şi laminată cu folie UV rezistentă la intemperii, cu diametrul de 600 mm, de culoare roşu aprins, pe care este inscripţionat cu alb următorul text, cu majuscule şi diacritice: „CLĂDIRE EXPERTIZATĂ TEHNIC, ÎNCADRATĂ ÎN CLASA I DE RISC SEISMIC“;
- panoul se fixează la intrarea principala prin lipire cu adeziv de exterior ori cu diblu şi holz-şurub, la cel puţin 2,5 m deasupra solului.
b) Panou de avertizare cu dimensiunea de 125 cm x 40 cm:
- vor fi confecţionate şi montate 52 de bucăţi (13 clădiri vulnerabile x 4 buc./clădire);
- un panou va avea formă dreptunghiulară şi va fi executat din aluminiu compozit de trei mm grosime, rezistent la mediul exterior, de culoare galbenă;
- se va aplică o folie autocolantă imprimată digital şi laminată cu folie UV rezistentă la intemperii, pe care este inscripţionat în partea stângă indicatorul „TRECERE INTERZISĂ“, iar în partea dreapta, cu majuscule şi diacritice, de culoare roşie, următorul text: „PERICOL DE DESPRINDERE A UNOR BUCĂŢI DE ZIDĂRIE SAU CORNIŞE“;
- panoul se fixează prin lipire cu adeziv de exterior ori cu diblu şi holz-şurub.
 
4) Confecţionare, inscripţionare şi montare plăcuţe pentru inscripţionarea statuii „Lupoaica“, amplasată pe bulevardul Tomis. Plăcuţe cu dimensiunea de 100 cm x 30 cm:
- vor fi confecţionate şi montate două plăcuţe pentru inscripţionare;
- format landscape, pe un fond auriu;
- materialul din care vor fi confecţionate plăcuţele va fi din aluminiu compozit de trei mm grosime;
- imprimarea textelor va fi de tip print UV;
- textul se scrie cu alinierea centrată, de culoare neagră, cu majuscule şi diacritice, cu caractere Times New Roman, adaptat dimensiunilor, în limba latină şi traducerea în limba română;
- conţinutul textului va fi înaintat odată cu fiecare ordin de lucru;
- plăcuţă va fi montată prin lipire cu adeziv de exterior rezistent la intemperii.
 
5) Confecţionare, inscripţionare şi montare plăcuţă pentru inscripţionarea monumentului „Lampa Japoneză“, amplasat în parcul Tăbăcărie. Plăcuţa cu dimensiunea de 28 cm x 14 cm:
- va fi confecţionată şi montată o plăcuţă pentru inscripţionare;
- format landscape, pe un fond argintiu;
- materialul din care va fi confecţionată plăcuţă va fi din aluminiu compozit de trei mm grosime;
- imprimarea textelor va fi tip print UV;
- textul se scrie cu alinierea centrată, de culoare neagră, cu majuscule şi diacritice, cu caractere Times New Roman, adaptat dimensiunilor;
- conţinutul textului va fi înaintat odată cu fiecare ordin de lucru;
- plăcuţa va fi montată prin lipire cu adeziv de exterior rezistent la intemperii.
 
6) Montare panouri pentru promovarea rutelor culturale constănţene propuse de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) în cadrul proiectului LIMEN, în baza protocolului de colaborare nr. 178113/17.12.2015. Vor fi montate 28 de panouri cu dimensiunea de 75 cm x 60 cm;
- piciorul fiecărui panou este un stâlp tubular din structură metalică cu diametrul de 6,25 cm şi se va ancora în sol prin fundaţie de beton cu un diametru de 0,50 m şi adâncimea de 40 cm;
- piciorul va fi cu înălţimea de la sol de 1,40 m, o distanţă benefică pentru citirea textelor de către vizitatori, conform anexei nr. 8.
 
În urma protocolului de colaborare, MINAC a avut în vedere confecţionarea şi inscripţionarea panourilor, iar Primăria Municipiului Constanţa trebuie să asigure montarea acestora. Se solicită opinia executantului cu privire la:
- propunere schiţă cu detalii tehnice pentru fiecare tip de panou;
- propunere grafică pentru inscripţionare (caracter, dimensiune şi culoare text);
- propunere material (rezistent la intemperii);
- propunere tip de montare pentru fiecare tip de panou;
- preţ confecţionare, inscripţionare şi montare pentru fiecare tip de panou/plăcuţe menţionate mai sus.
 
Data-limită pentru transmiterea propunerilor este 22 februarie 2017, iar data-limită de consultare este 24 februarie. Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite propuneri privind detalii tehnice, oferte de preţ, schiţe etc., în vederea elaborării caietului de sarcini şi a estimării valorice.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii