Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoare câmpenească de 1 Mai Primăria Constanţa face licitaţie pentru mici, bere şi program artistic

ro

04 Apr, 2015 00:00 2371 Marime text


După ce, anul trecut, municipalitatea nu a mai organizat sărbători câmpeneşti ocazionate de 1 Mai, iată că, de data aceasta, pensionarii ar putea avea o surpriză plăcută. Primăria municipiului Constanţa anunţă organizarea unei proceduri privind încheierea unui contract având ca obiect „Achiziţia serviciului de pregătire şi servire a unor preparate la minut, băuturi şi program artistic care însoţesc masa cu prilejul zilei de 1 Mai“ (trei loturi).
 
Ofertele pot fi depuse până pe data de 20 aprilie, ora 10.00, la sediul Primăriei Constanţa. Acestea vor fi deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. Valoarea estimată a contractului este de 53.763,44 de lei fără TVA, pentru fiecare lot în parte. Contravaloarea garanţiilor de participare care urmează a fi depuse este de 1.075 de lei pentru  fiecare lot din cele trei. Ofertanţii trebuie să prezinte lista serviciilor prestate în ultimii trei ani de la data limită de depunere a ofertei. Aceştia trebuie să facă dovada că dispun de utilajele, echipamentele tehnice şi instalaţiile necesare îndeplinirii contractului de servicii. Ofertanţii trebuie să dispună de minim un cort care să acopere o suprafaţă suficient de mare, astfel încât să fie protejate grătarele pentru prepararea micilor, dotarea necesară pentru prestarea serviciului (patru lăzi frigorifice de câte 500 de litri fiecare pentru depozitarea micilor, patru vitrine frigorifice pentru băuturi), mese specifice pentru porţionarea micilor, şase grătare, având dimensiunile 1,60X1 metri. De asemenea, câştigătorul contractului va asigura următoarele resurse umane pentru trei loturi: 12 persoane care vor prepara micii, câte două pentru fiecare grătar, două persoane care să porţioneze meniul, două persoane care vor servi porţiile, două persoane care vor servi băuturile.

Anul trecut, pensionarii au fost dezamăgiţi

Reamintim că Primăria Constanţa organiza la fiecare 1 Mai tradiţionala serbare câmpenească în principalele parcuri din oraş: CET, Far şi Tăbăcărie, unde micii sfârâiau pe grătare, iar berea curgea valuri. Şeful Serviciului Achiziţie şi Distribuţie Ajutoare din cadrul Primăriei Constanţa, Iulia Zahariciuc, preciza, anul trecut, că firma care se prezentase la licitaţia pentru atribuirea contractului de pregătire şi servire a micilor şi băuturilor cu ocazia zilei de 1 Mai s-a retras pe ultima sută de metri, drept pentru care evenimentul nu s-a mai ţinut. Anual, la petrecerile Primăriei vin aproximativ 30.000 de persoane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii