Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima Gală UNICEF din Constanţa a strâns 17.500 de euro (galerie foto)

ro

18 Jul, 2011 00:00 2977 Marime text

Edmond_McLoughney_si_Andreea_Raicu.jpgReprezentanţa UNICEF în România, în parteneriat cu DP World Constanţa, a organizat, vineri, la Marina Regia Residence, prima gală din Constanţa în beneficiul copiilor. Toţi cei 17.500 de euro care au fost strânşi în urma evenimentului vor fi folosiţi pentru realizarea primului centru multifuncţional din Constanţa.

Aici, copiii, în special cei vulnerabili, vor beneficia de servicii de educaţie, asistenţă medicală şi socială, iar părinţii lor, de consiliere parentală. „Generozitatea sponsorului principal şi al partenerului nostru, DP World Constanţa, dar şi a partenerilor tradiţionali şi a noilor prieteni UNICEF, ne permit ca, în această toamnă, să organizăm primul centru multifuncţional din Constanţa. Le mulţumim tuturor pentru generozitate şi avem convingerea că, împreună, le putem oferi copiilor şansa la un start bun în viaţă", a declarat Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF în România. La rândul său, Raluca Daraban, Director Comercial DP World Constanţa a precizat că „înfiinţarea primului centru multifuncţional din Constanţa va oferi o şansă copiilor, care vor beneficia de educaţia timpurie". Evenimentul a reunit vedete, personalităţi publice, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri din Constanţa. Gazda evenimentului fost Andreea Raicu, iar Mihaela Călin, prezentatoarea Observatorului matinal de la Antena 1, a prezentat Licitaţia de păpuşi, tradiţională în cadrul evenimentelor organizate de UNICEF România în ultimii ani. Licitaţia celor 10 păpuşi s-a bucurat de mult succes. Reprezentanţii firmei Tomini Trading au oferit cea mai mare sumă pentru o păpuşă licitată: 1.950 lei pentru Elemi. Gazda evenimentului, Andreea Raicu, a achiziţionat o păpuşă realizată de copiii de la Şcoala Specială nr. 1 din Bucureşti. De asemenea, invitaţii s-au bucurat de un concert extraordinar Horia Brenciu Orchestra şi de o tombolă cu premii speciale: un tricou care poartă semnătura lui Gheorghe Hagi.

UNICEF este prezent în România şi în alte 150 de ţări pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii