Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:27 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prim-ministrul Tudose ”Sindicatele au dreptate, echipamentele sunt învechite”. Se vor achiziționa 2.200 de ambulanțe

ro

11 Oct, 2017 17:37 1365 Marime text
Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că decizia Guvernului de a aproba cadrul legal pentru achiziția centralizată a 2.200 de ambulanțe reprezintă și un mesaj pentru sindicatele din domeniu, el arătând că acestea au dreptate când afirmă că nu pot să-și desfășoare activitatea cu echipamente învechite, informează Agerpres.


"Acesta a fost un mesaj și pentru sindicatele de la Ambulanță, de la Salvare, care sunt în stradă, înțeleg, astăzi, prin două locuri din București. Le spun și pe această cale că au dreptate, din ce spunea doamna ministru (Carmen Dan — n.r.), nu pot să-și desfășoare activitatea cu echipamente mai vechi de 10 ani care se desfac pe drum. Nu suntem noi de vină că s-a ajuns aici, dar este un pas spre a rezolva situația. Înțeleg că sunt primele 2.000 de ambulanțe, urmează și altele", a declarat Mihai Tudose în deschiderea ședinței de guvern.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a prezentat măsuri cuprinse în actul normativ prin care vor fi achiziționate 2.200 de ambulanțe.

"Am luat astăzi ultimele avize. După cum știți, săptămâna trecută am avut ordonanța care privea implementarea sistemului de alertare a populației. De data aceasta, vă propunem să aprobăm ordonanța care privește desemnarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să facă achiziția centralizată de ambulanțe, atât pentru SMURD, cât și pentru Serviciul de Ambulanță, inclusiv pentru București-Ilfov. Noi considerăm că prin această achiziție centralizată o să avem economii importante datorate numărului de ambulanțe achiziționate și, în același mod, asigurăm o anumită standardizare a acestor echipamente", a declarat Carmen Dan.


Ministrul a adăugat că achiziția se va face printr-un program pe o perioadă de patru ani și va fi destinat mai multor tipuri de ambulanțe: ambulanțe de tip A — pentru transportul pacientului neasistat, ambulanțe de tip B — pentru intervenție și prim-ajutor și tip C — pentru urgențe medicale majore cu medic.

"Avem în vedere achiziționarea a aproximativ 2.200 de ambulanțe, care vor fi destinate serviciilor publice de ambulanță, atât pentru Serviciul de Ambulanță, cât și pentru SMURD. În cadrul celor destinate pentru SMURD, vorbim de aproximativ 500 de ambulanțe, aici vom avea o achiziție doar în ce privește ambulanțele de tip B și C", a mai precizat Carmen Dan.


Potrivit ministrului, în prezent, peste 50% din parcul de ambulanțe este vechi.

Conform Agerpres, secretarul de stat în MAI Raed Arafat este desemnat să coordoneze "toate activitățile care privesc finanțarea, derularea procedurilor de achiziție și livrarea acestor echipamente către cele două servicii", a adăugat Carmen Dan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii