Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii în Suceava. Persoane cercetate pentru trafic de droguri

ro

08 Feb, 2017 14:47 2005 Marime text

La data de 07.02.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava,  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară  din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, de mare risc şi de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2016, pe raza orașului Gura Humorului și a municipiului  Câmpulung Moldovenesc, s-a constituit un grup infracțional, format din 9 persoane, care a avut ca scop procurarea de  droguri de risc, de mare risc și de substanțe cu efect psihoactiv din străinătate, pe care le comercializa ulterior consumatorilor, în diverse gramaje.

S-a reţinut că drogurile erau procurate din Spania și Olanda fiind introduse în țară în colete,  expediate pe numele lor și preluate de către diverși intermediari.

În aceeași cauză, pe parcursul cercetărilor, au fost realizate 14 capturi de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, însumând aproximativ 300 de grame.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate astăzi, până în acest moment, s-au ridicat aproximativ 33.600 de lei, 74 de grame de substanțe interzise, cantități însemnate de anabolizanți, un pistol cu gaze, 3 minicântare electronice utilizate de obicei în porționarea cantităților de substanțe interzise, foițe tip OCB pentru confecționarea țigaretelor, telefoane mobile și cartele telefonice susceptibile a fi folosite activitățile infracționale.

Activitățile de cercetare penală sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.

La sediul DIICOT – ST Suceava vor fi aduse,în vederea audierii, un număr de  de 22 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precum și jandarmi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii