Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe urmele Rezoluţiei DNA în cazul Nicuşor Constantinescu Ce a făcut RAJDP-ul cu peste un milion de lei? (documente)

ro

17 Jan, 2014 00:00 3188 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Constanţa au început miercuri urmărirea penală faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori rezultă că există date şi indicii temeinice potrivit cărora Nicuşor Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane de euro).

Numai în cadrul proiectului „Caravana estivală a Judeţului Constanţa”, proiect pe care îl vom analiza astăzi în ediţia cotidianului ZIUA de Constanţa, procurorii susţin că preşedintele CJC a dat către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) 1.239.987,60 lei, iar banii nu au fost cheltuiţi ţinându-se cont de obiectivele proiectului, şi anume pentru realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservarea biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc.

Tot în Rezoluţia procurorilor se arată că proiectul „Caravana estivală a Judeţului Constanţa” a fost adoptat prin Hotărârea CJ numărul 148/2010, iar cheltuielile nu au avut legătură nici cu Protocolul de colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanţa şi SC RAJA SA. Precizăm că Protocolul de colaborare face parte integrantă din hotărârea anterior menţionată, Hotărârea CJ nr. 148/2010 (vezi document). În plus, potrivit procurărilor cheltuielile au fost făcute fără să existe documentaţiile tehnico-economice prevăzute de lege (devize de ofertă şi procese verbale de recepţie care să ateste realitatea lucrărilor executate în 31 de localităţi şi conformitatea acestora cu cerinţele proiectului pe de o parte şi date şi informaţii privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate pe de altă parte).
 
Două hotărâri CJC în valoare de 1.300.000 de lei
 
Am mers şi noi pe urmele acestui proiect în cadrul căruia potrivit DNA Nicuşor Constantinescu a dispus efectuarea unor plăţi nelegale către RAJDP în sumă de 1.239.987,60 lei. Ca atare, din cuprinsul Hotărârii CJ numărul 148/2010, invocată de procurori, aflăm că s-a aprobat alocarea sumei de 300.000 de lei pentru anul 2010, în vederea derulării proiectului de interes public judeţean „Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010”. La un an distanţă, pentru acelaşi program, prin Hotărârea 125/5 aprilie 2012 privind aprobarea proiectului de interes public judeţean „Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2012, CJC alocă suma de 1.000.000 de lei. Adunând sumele prevăzute în cele două hotărâri ajungem la valoarea de 1.300.000 de lei, valoare sensibil egală cu cea invocată de procurori (1.239.987,60 lei), şi care potrivit acestora, a fost cheltuită nelegal, mai precis fără a se ţine cont de obiectivele proiectului.
 
Două licitaţii şi doar 380.700 de lei
 
Pe ce a cheltuit RAJDP-ul banii?! Pe SEAP, în perioada 2010-2012, singurele licitaţii iniţiate de RAJDP, care au fost şi atribuite şi care ar putea avea legătură cu acest program, sunt în număr de două. Astfel, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri a atribuit în 13 mai 2011 contractul privind furnizarea de puieţi de salcâmi contra sumei de 331.200 de lei fără TVA, singurei firme care a participat la această licitaţie, SC Silva Periland SRL Brăila. Pentru acest contract, autoritatea contractantă, în speţă CJC-ul, era dispusă să plătească chiar şi 519.600 de lei.
Societatea Silva Periland SRL Brăila, la care au ajuns banii, îl are ca administrator şi asociat unic pe Cristian Mihai Perianu. Obiectul principal de activitate al firmei este cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante neclasificate în altă parte.
Cel de-al doilea contract atribuit, tot în 2011, mai precis în data de 10 martie 2011, societăţii „First Grain” din Constanţa, de asemenea ofertant unic, este în valoare de 49.500 lei fără TVA, o valoare net inferioară celei estimate de CJC. Instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu ar fi plătit, potrivit estimărilor, 113.600 de lei.

Asociaţi în cadrul societăţii „First Grain” sunt din 2001 Dumitru Manole şi Petrică Buduru. Societatea are sediul în localitatea Amzacea.
Un calcul arată că pentru cele două licitaţii, câştigate de Silva Periland SRL şi First Grain SRL, RAJDP-ul a investit suma de 380.700 de lei, aceasta în condiţiile în care procurorii au descoperit cheltuieli nelegale de 1.239.987,60 lei. Cum a fost cheltuită această sumă?! SEAP-ul nu ne oferă un astfel de răspuns prin cele două licitaţii. Mai mult majoritatea anunţurilor de achiziţie publică ale RAJDP, din perioada 2010-2012, se află în stare necunoscută sau sunt anulate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii