Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordine in curtea spitalului

ro

21 Oct, 2009 00:58 1378 Marime text
În maximum o săptămână, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa (SJU) se pare că se va reuşi rezolvarea veşnicii probleme a maşinilor parcate oriunde şi oricum, maşini care de multe ori blochează accesul ambulanţelor. În acest sens, managerul SJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat, ieri, că accesul neautorizat în curtea spitalului va fi stopat datorită barierelor care vor intra în funcţiune. Astfel, toţi posesorii de autovehicule care încurcă la ora actuală maşinile de Salvare sau Smurdul vor fi ţinuţi la distanţă.

Mai mult, parcarea existentă va fi şi ea mutată în faţa Judeţeanului, însă şi acolo va fi instalată o barieră. Totuşi, vestea bună este că aceasta va asigura în jur de 300 de locuri de parcare deoarece are trei nivele. Sau... cel puţin aşa s-a declarat iniţial, căci, ulterior, documentele depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa arătau că noua multietajată va avea numai două nivele, nicidecum trei.

Oricum, suma care se va cheltui se ridică la 3,5 milioane de euro, însă nimeni nu va scoate din buzunar aceşti bani, căci provin din fonduri europene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii