Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OIL Terminal caută o societate care să o reprezinte în faţa instanţei pe litigii de muncă

ro

18 Nov, 2014 00:00 1994 Marime text


Consiliul de Administraţie (CA) al SC Oil Terminal SA convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor, pe 22 decembrie. În cazul în care, la data stabilită, nu vor fi îndeplinite condiţiile de cvorum prevăzute de lege, următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor se va desfăşura în data de 23 decembrie, la ora 12.00, cu aceeaşi ordine de zi.


Pe ordinea de zi se află nouă puncte. Primul vizează revocarea Ancăi Maria Gherman din funcţia de administrator al societăţii, ca urmare a demisiei acesteia. Acţionarii vor mai alege un administrator al Consiliului de Administraţie şi vor mai aproba Planul de administrare al CA. Nu în ultimul rând, acţionarii urmează să aprobe contractul de administrare al membrilor CA aleşi prin hotărârea AGOA nr. 6/08.2014 pentru un mandat de patru ani, inclusiv aprobarea criteriilor şi obiectivelor de performanţă. Pe ordinea de zi se mai află şi aprobarea încheierii unui contract de consultanţă, asistenţă legală şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată pe litigii de muncă. De asemenea, directorul general al societăţii va fi împuternicit să semneze documentele necesare a acţionarilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii