Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oaspeti de vaza la "Zilele Orasului Cernavoda"

ro

13 Aug, 2003 00:00 960 Marime text

Cantece si dansuri pe scenele urbei

Cea de-a doua zi a festivitatilor dedicate localitatii a continuat cu o serie concursuri, recitaluri de muzica tanara si evolutii ale unor ansambluri folclorice * Simpozionul cu tema "Canalul Dunare - Marea Neagra 1953-2003", care va avea loc sambata, va reuni unele dintre cele mai prestigioase personalitati ale momentului in domeniile istoriei si cercetarii istorice

Dupa ce in prima zi din cele sapte ale manifestarii cultural-artistice dedicate urbei de la Dunare au participat o serie de personalitati locale si centrale amintind, printre acestea, pe Teodor Melescanu, vicepresedintele Partidului National Liberal, pe Gheorghe Martin, prefectul judetului, pe deputatul Stefan Giuglea, ieri, in aceeasi atmosfera de sarbatoare, au avut loc alte manifestari asemanatoare. La eveniment au participat, si de data aceasta, in frunte cu Gheorghe Hansa, primarul localitatii, consilierii si sute de localnici. Ziua de ieri a debutat cu o serie de concursuri distractive desfasurate pe baza sportiva si un concurs de desene pe zidul de sprijin al Liceului Energetic. Incepand cu ora 18.00, pe scena organizata in fata Primariei au evoluat ansamblul folcloric "Pescarusul" din Techirghiol, precum si cateva formatii locale de muzica usoara, de dans modern si sportiv si modeling. Pe aceeasi scena a avut loc, incepand cu ora 20.00, si recitalul fetelor de la Bambi, urmat de un program de discoteca. Si astazi vor fi organizate, incepand cu ora 16.00, concursurile de desene de pe zidul Liceului Energetic, iar de la ora 17.00, pe stadion se va desfasura un meci de fotbal intre politisti si fostele vedete ale fotbalului din localitate. Si pentru ca totusi scena este marea atractie a sarbatorilor, de la ora 19.00, vor mai evolua ansamblurile folclorice din localitatile Harsova, Basarabi si Ovidiu, care de fapt vor face doar incalzirea, pentru ca vor urma, cu recitaluri de exceptie, doua dintre celebritatile muzicii populare romanesti. Interpretele Sofia Vicoveanca si Tita Barbulescu vor aduce in fata celor prezenti melosul popular al zonelor folclorice pe care le reprezinta, cu deosebita lor voce, dar si cu costumele pastrate din mosi-stramosi, de o frumusete inegalabila. Reamintim ca prima zi a festivitatilor a inceput cu o sedinta festiva a Consiliului local, in care momentul cel mai emotionant a fost acela al conferirii titlului de Cetatean de Onoare unora dintre cele mai cunoscute personalitati ale urbei. Cu emotiile caracteristice unor astfel de evenimente, a primit acest titlu profesoara de fizica Marioara Bargan, care, in activitatea sa la catedra, a indrumat generatii intregi de copii din oras, acelasi titlu fiind acordat si prestigioasei interprete de muzica populara Aneta Stan, care a contribuit la pastrarea nealterata a folclorului dobrogean. Tot cetateni de onoare ai localitatii au fost desemnati si amiralul Cico Dumitrescu, unul dintre participantii de marca ai Revolutiei din Decembrie 1989, precum si fostul sportiv Stavru Teodoru, medaliat olimpic la caiac-canoe. Gheorghe Hansa, primarul orasului Cernavoda, ne-a declarat ca pe parcursul acestor zile vor mai fi momente interesante, amintind printre acestea un simultan de sah, dezvelirea placii comemorative la un an de la inaugurarea podului "Sfanta Maria", precum si organizarea cu o participare de prestigiu a simpozionului "Cernavoda Ganditorului" avand ca tema "Canalul Dunare-Marea Neagra 1953-2003".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii