Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă colaborare între Primăria Cernavodă şi SC Elcomex Iea SA

ro

29 Oct, 2012 01:00 3565 Marime text

iluminat_-_PrimarieaCernavoda.jpgSC Elcomex Iea SA se va ocupa în continuare de mentenanţa serviciului de iluminat public şi festiv de la Cernavodă.

În urma unei licitaţii publice societatea a obţinut un contract în valoare de 120.000 lei (fără TVA) în baza căruia se va îngriji de buna funcţionare a sistemului de iluminat.

SC Elcomex Iea SA nu se află la prima colaborare cu Primăria Cernavodă, societatea fiind apreciată de autoritatea locală pentru serviciile la preţuri mici şi de bună calitate. Dar cel mai mare avantaj al firmei este că provine din Cernavodă şi poate să asigure serviciul de mentenanţă cu promptitudine, apreciază şeful autorităţii locale, Gheorghe Hânsă. „În urmă cu 3-4 ani, pe vremea fostului primar (n.r. Mariana Mircea) a câştigat licitaţia pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a sistemului de iluminat public o firmă din Cluj, însă după două-trei luni de activitate societatea a renunţat la contract. Reprezentanţii firmei şi-au dat seama că nu poţi veni din Cluj ca să faci mentenanţă la Cernavodă", a precizat la momentul iniţierii licitaţiei publice, primarul oraşului. Tot atunci, şeful autorităţii locale, Gheorghe Hânsă, mărturisea că sistemul de iluminat public de la Cernavodă a fost modernizat acum câţiva ani şi că la această dată tot ce i-a rămas este să definitiveze extinderea reţelei în zona dinspre Seimeni şi în acelaşi timp să încheie un contract pentru mentenanţa sistemului de iluminat public, fapt care s-a şi întâmplat, SC Elcomex Iea SA urmând să asigure acest serviciu.

Precizăm că SC Elcomex Iea SA are sediul social în Cernavodă, pe strada Medgidiei numărul 2B.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii