Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miting de protest în București. Marș pentru instituții independente

ro

05 Mar, 2017 18:54 2048 Marime text
Câteva zeci de persoane s-au adunat, în această seară, în fața Palatului Victoria, din Capitală, într-un nou miting de protest, de data aceasta sub denimirea de „Marș pentru instituții independente”. 
Acțiunea de protest a fost anunțată pe Facebook și va consta într-un marș care va porni de la Palatul Victoria către Parlament. Astfel, se așteaptă ca, de la ora 19.00, celor prezenți deja în Piața Victoriei să li se alăture și mai multe persoane. 

 

„Reacționăm la noile semnale de limitare și subordonare a unor instituții. Politizarea și numirea în funcție după criterii și interese politice este primul motiv care ne-a scos în stradă. Dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relația cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care ședința a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi am aflat că DNA a trecut pestelimite în anchetarea acestui dosar. Dar dacă nu era de competența acestei instituții, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli și de ce nu a făcut-o? Care sunt acuzele constatate de DNA : Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: favorizare a făptuitorului, prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale), sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p), sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p), fals intelectual”, se  arată pe pagina de Facebook „Corupția ucide”.

Sursa foto: captură Digi 24 (imaginea are rol ilustrativ)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii