Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Stanescu, scriitor si politician

ro

07 Jan, 2009 01:52 9007 Marime text

Mircea_Stanescu.jpgUn personaj discret, dar mereu în prim planul politicii, indiferent de formaţiunea din care a făcut parte# Acesta ar fi, în câteva cuvinte, Mircea Stănescu

 


Fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, Mircea Stănescu, a fost găsit mort, în cursul serii de 5 ianuarie, în apartamentul său. Membru al Uniunii Scriitorilor, Mircea Stănescu avea 39 de ani şi era divorţat, după un scurt mariaj cu vedeta Pro Tv, Oana Cuzino.

Cu un traseu politic interesant, Mircea Stănescu a fost mereu în preajma puterii. Fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu şi al profesoarei Luminiţa Roşca şi-a început cariera ca redactor la ziarele „Dimineaţa" (1994 - 1996) şi „ZIUA" (1996 - 1998). A absolvit Universitatea Tehnică de Construcţii - Facultatea de Construcţii Hidrotehnice şi cea de Inginerie Sanitară şi Protecţia Mediului, Academia Diplomatică şi Colegiul Naţional de Apărare.
În sfera politicii ajunge în 1995, ocupând funcţia de consilier al Biroului de Presă al PDSR până în 1997, când devine membru PD. A reuşit să fie consilier pentru trei premieri. În guvernarea CDR devine consilier al primului-ministru Radu Vasile, dar doar pentru un an, între 1998 - 1999. Între 1999 şi 2000 este consilierul următorului prim-ministru, Mugur Isărescu. Ulterior, între 2000 - 2004 ocupă şi funcţia de consilier la Secretariatul General al Guvernului, condus de pesedistul Şerban Mihăilescu.
În Parlament ajunge în 2004, pe listele PD, şi este ales deputat în circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea. În 2006, trece în PSD. Ca democrat, Mircea Stănescu a deţinut, în perioada 2001 - 2006, funcţia de vicepreşedinte al birourilor politice judeţene Iaşi (2001 - 2003) şi Tulcea (2003 - 2006).
La expirarea mandatului în Camera Deputaţilor, Mircea Stănescu coordona o publicaţie, „În atenţia DNA", subiectele fiind prezentate, într-o emisiune cu aceeaşi temă, la canalul de televiziune OTV.

Mircea_Stanescu_2.jpgDeputăţie ratată în 2008

În 2008 se menţine în planul politicii, candidând pentru funcţia de deputat în Constanţa, în Colegiul 5, după ce a făcut „schimb" cu colegul său social-democrat, Cristian Rizea, trimis să candideze într-un colegiu la Brăila. Apariţia sa, la acel moment, în schema PSD Constanţa pentru parlamentare, de altfel surprinzătoare, a ridicat câteva semne de întrebare, însă agitaţia zilelor premergătoare alegerilor a liniştit apele celor care au considerat suspectă schimbarea. Finalitatea scrutinului nu i-a adus însă funcţia de deputat. După un mandat de deputat în legislatura 2004 - 2008 (PD, apoi PSD), Mircea Stănescu a pierdut fotoliul de parlamentar la alegerile din noiembrie. A câştigat voturile a 7.428 de locuitori, însă a pierdut în faţa democrat-liberalului, Zanfir Iorguş, la o diferenţă de 108 voturi.

Două case şi trei maşini -  avuţia

Potrivit declaraţiei de avere, Mircea Stănescu avea două apartamente în Bucureşti, cumpărate în 1995 şi 1998, trei autoturisme (două Mercedes şi o Dacia) şi două conturi în dolari de 18.000 şi 10.000. În privinţa veniturilor obţinute, în declaraţia sa de avere este trecută îndemnizaţia pe care a primit-o în decursul anului 2008, pentru exercitarea funcţiei de deputat, 53.566 de lei şi o donaţie, din partea tatălui său, de 50.000 de euro.


Autor a câteva volume

Pe lângă activitatea din prim planul vieţii publice, Mircea Stănescu a fost autorul mai multor volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002, Stănescu a tratat subiecte politice în cărţile sale precum „Mass-media şi dezastrul PDSR", „NATO şi desovietizarea României", „Ruleta NATO", „Integrarea Europeană" dar şi un volum de poezii „Întoarcerea calului Troian".

Şi totuşi... un gest extrem

Până la acest moment, toate ipotezele duc la varianta sinuciderii. Poliţiştii spun că Mircea Stănescu s-ar fi împuşcat în cap. A fost găsit de avocatul său, Cătălin Dancu, cel care-i pregătea apărarea în procesul pe care urma să-l aibă pe 12 ianuarie. Era suspectat că ar fi autorul unui accident rutier mortal, petrecut în Capitală, în 27 decembrie 2008. Victima, un bărbat în vârstă de 40 - 45 de ani, traversa strada Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu, în dreptul intersecţiei cu strada Căpâlna, în zona indicatoarelor de trecere pentru pietoni şi pe marcajul pietonal, moment în care a fost lovită de un autoturism Mercedes, fiind aruncată 20 de metri. Martori ai accidentului au chemat ambulanţa şi le-au declarat poliţiştilor că la volan se afla un bărbat, şi nu o femeie, aşa cum a fost iniţial raportat. Fostul parlamentar urma să afle, oficial, acuzaţiile săptămâna aceasta.
Pe lângă pistolul Beretta, fostul deputat mai deţinea legal şi două arme de vânătoare.
În perioada în care a fost deputat, el mai închiriase de la poliţie şi un pistol Makarov, pe care a trebuit să îl restituie după schimbarea legislaţiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii