Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, la Constanţa. Portul, o problemă spinoasă, ajunsă la urechile DNA

ro

30 Mar, 2016 00:00 2759 Marime text


Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, s-a aflat, ieri, într-o vizită de lucru la Constanţa. Aşa cum a afirmat acesta în contextul unei conferinţe de presă, obiectivul principal al vizitei de lucru a fost Portul Constanţa. „Principala mea preocupare pentru care am venit la Constanța a fost Portul Constanța. Am avut discuții atât cu cei din conducerea Portului, cât și cu reprezentanții operatorilor portuari și ai sindicatelor. Mi s-au semnalat o mulţime de probleme. Unele mai vechi şi aflate deja în discuţie şi altele, aparent, mai noi”, a precizat ministrul Dan Costescu, în cadrul conferinței.
 
Acesta a declarat că a ţinut să discute cu toţi actorii din port, alături de care a luat o serie de hotărâri.
 
Nu mai puţin important, ministrul Transporturilor a declarat că, deşi, de-a lungul timpului, lungile discuţii din Port au ajuns şi la urechile DNA, până acum, procurorii Anticorupţie nu au oferit niciun răspuns la sesizările primite. „DNA a primit raportul Corpului de Control al ministrului cu privire la activitatea conducerii Portului Constanţa, după şase luni a considerat probabil că nu există motive pentru alte demersuri, pentru că nu am primit niciun răspuns din partea lor”, a afirmat, retoric, Costescu. Acesta nu a dorit să spună cu subiect şi predicat dacă va fi schimbată conducerea Portului, aşa cum o cer de atâta timp sindicaliştii, dând de înţeles că, potrivit procedurii de numire a conducerii în instituţiile de stat, legislaţia nu permite imixtiunea ministerului în treburile interne, care ar trebui rezolvate de Consiliul de Administraţie.
 
„Aşa cum ministrul nu poate schimba conducerea APC, nici sindicaliştii nu pot. Le-am propus să se concentreze pe probleme, nu pe persoane. Şi cred că au înţeles să lase în spate logica aceasta a conflictului. Vor apărea însă şi măsuri organizatorice, orice consiliu de administraţie aduce un suflu nou. Vor exista modificări ale organigramei”, a precizat ministrul Costescu, care a lăsat să se înţeleagă şi că, de acum înainte, Portul Constanţa va ieşi din conul de umbră în care a fost lăsat.

Investiţii de milioane de euro



Cât despre investiţiile care vor fi făcute în Portul Constanţa, acesta a explicat că în zona portuară urmează o serie de investiţii de ordinul zecilor de milioane de euro. „Am făcut o armonizare a listei de investiții, care se va axa pe mai multe coordonate. Un prim program va fi operațiunea de dragare, referindu-ne la eliminarea mameloanelor de stâncă ce îngreunează navigația în zonele care au rămas la același nivel ca în anii '70”, a spus ministrul Transporturilor.
 
Conform lui Dan Costescu, această investiție realizată pe POIM va costa 39 de milioane de euro. Alte 5 milioane de euro vor fi utilizate pentru lucrări de dragare de mentenanță, care vor fi demarate în scurt timp. În cel mult o lună, va fi în procedură de achiziție publică. În acest caz, banii vor proveni de la buget.

Se mai închide podul de la Agigea?

Referitor la podul de la Agigea, ministrul Transporturilor nu a dorit să avanseze nicio dată la care acesta ar putea fi închis. „Mai sunt două hobane de schimbat și terminăm. Problema acolo nu e tehnică, este de natură financiară”, a precizat Dan Costescu. În privinţa îngrijorării turiştilor că Autostrada Soarelui se va închide în plin sezon estival din cauza lucrărilor între Drajna şi Lehliu, ministrul a explicat că se vor face doar lucrări de mentenanţă, urmând ca, după sezonul estival, să fie demarate lucrări de anvergură.
 
La finalul conferinței, ministrul a primit din partea directorului CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa, un album cu imagini reprezentând Constanța, menționând că soția acestuia provine din oraşul de la malul mării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii