Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv Militari răniți în teatrele de operații avansați de ministrul Apărării. Primul militar a fost rănit în 1994. Știți câți au fost răniți de atunci?

ro

29 Nov, 2017 05:30 8982 Marime text
Ieri, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în prezența ministrului de resort Mihai Fifor, a avut loc ceremonia de avansare în grad a unor militari răniți în teatrele de operații.

Potrivit unui comunicat de presă emis de minister, pentru cei 75 de veterani prezenți la ceremonie - militari în activitate, în rezervă și în retragere - avansarea în grad a reprezentat o nouă dovadă a recunoștinței Armatei României față de modul în care și-au îndeplinit misiunile acolo unde țara i-a trimis.

Ministrul apărării naționale le-a mulțumit militarilor pentru curaj și spiritul de sacrificiu.
 

„Fiecare dintre dumneavoastră, cei care ați fost avansați în cadrul acestei emoționante festivități, aţi răspuns chemării sub drapelul de luptă, şi, prin vitejia, dragostea şi spiritul de sacrificiu probate în misiunile de luptă încredințate aţi demostrat curaj și determinare”, a spus ministrul Fifor.


Cu același prilej, pentru forța și tăria de caracter de care au dat dovadă și pentru rezultatele deosebite obținute în urma participării la „Invictus Games”, cei 15 militari răniți care au reprezentat România la Toronto au fost premiaţi. 

„Faptul că militarii răniţi au participat la această competiţie, în ciuda problemelor medicale pe care le au, şi, mai mult, au reuşit să câştige patru medalii pentru România, constituie un exemplu care încurajează mişcarea sportivă şi dezvoltă gândirea pozitivă în cadrul armatei şi al societăţii, în general. Poporul român are nevoie de astfel de modele de viață”, a concluzionat ministrul apărării naționale.


Totuși, în teatrele de operații au fost răniți, potrivit unui răspuns al ministerului, la solicitarea ZIUA de Constanța, un total de 176 de militarei, dintre care în Afganistan-152, în Irak-18, Bosnia-4 și Kosovo-2.

Conform aceleiași adrese ”toate incidentele în care au fost implicaţi militari români aflaţi în misiuni internaţionale au fost încadrate, în conformitate cu prevederile legii, ca accidente de muncă”.

Iată răspunsul complet al Ministerului Apărării la solicitarea noastră:



 Urmare la solicitarea dumneavoastră, vă transmitem următoarele:
 
În evidenţa Ministerului Apărării Naţionale figurează un număr de 176 de militari români răniţi în misiuni în teatrele de operaţii.

Tabel centralizator cu numărul militarilor răniţi în teatrele de operaţii:

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii