Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:44 17 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Militar român rănit în Afganistan în timpul unui incident cu insurgenți îmbrăcați în polițiști afgani

ro

05 Aug, 2017 11:54 1297 Marime text
O echipă de militari români care executa sâmbătă, 5 august, misiuni de patrulă de transport și escortă a unei echipe a coaliției de instruire a forţelor de securitate Afgană  (SFAAT- Security Force Advisory and Assistance Team) în Camp JRAC (Join Regional Afghan Center-Centrul Regional de Instruire a Militarilor Afgani), de lângă Kandahar, au fost nevoiţi să răspundă cu foc, în jurul  orei 9.35, ora României, la atacul unor insurgenţi în ţinuta poliției afgane.

În urma schimbului de focuri, un insurgent a fost omorât, un altul a fost rănit, iar un militar român a fost rănit uşor la antebraț.

Militarului român i s-au acordat primele îngrijiri medicale la locul incidentului, ulterior fiind transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească. Starea luptătorului este bună, iar rana nu i-a pus viaţa în pericol.
În prezent, militarul s-a întors în cadrul subunității, alături de colegii săi.
***
Militarii români fac parte din Batalionul de Infanterie şi Protecţie a Forţei din Iaşi, denumiţi şi Lupii Negri, fiind desfăşuraţi în Afganistan începând cu luna februarie.
În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support Mission din Afganistan cu 626 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE.

În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.
Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan în cadrul misiunii NATO, RSM. Efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

Ti-a placut articolul?

Comentarii