Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mercur Minerva SRL Mamaia, absorbită de Wiena Club SRL. Cine sunt asociaţii

ro

07 Aug, 2017 00:00 5182 Marime text
Wiena Club SRL a fuzionat cu Mercur Minerva SRL. Proiectul de fuziune prin absorbţie a fost publicat în Monitorul Oficial.
 
Societatea absorbantă, Wiena Club SRL, reprezentată de asociatul unic Marian Sorin Fati, are sediul social în Mamaia, complex Mercur-Minerva, şi un capital social total de 200 de lei, divizat în 20 de părţi sociale, având fiecare valoarea nominală de 10 lei.
 
Societatea absorbită, Mercur Minerva SRL, reprezentată de asociatul unic Simona-Mihaela Fati, are sediul social în staţiunea Mamaia, complex Mercur-Minerva, şi un capital social total de 200 de lei, împărţit în 20 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare.
 
Fuziunea celor două societăţi va avea loc în următoarele condiţii: firma absorbită, Mercur Minerva SRL, îşi va înceta existenţa începând cu data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a prezentei fuziuni. Capitalul social al Wiena Club SRL, în urma fuziunii, va fi de 400 de lei, divizat în 40 de părţi sociale, având fiecare valoarea nominală de 10 lei, deţinut astfel: Marian Sorin Fati, cetăţean austriac, născut la data de 2.03.1955, în Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, va deţine 20 de părţi sociale, 200 de lei, 50% participare la profit şi pierderi, iar Simona-Mihaela Fati, cetăţean român, născută la data de 13.04.1979, în Braşov, deţine 20 de părţi sociale, 200 de lei, 50% participarea la profit şi pierderi.
 
Astfel, în urma fuziunii, asociaţi în societatea ce va rămâne în fiinţă, Wiena Club SRL, vor fi Marian Sorin Fati şi Simona-Mihaela Fati. Administrarea societăţii va fi asigurată, pe perioadă nelimitată, cu puteri depline, de către Mario Fati şi Elena Penciulescu.
 
Sediul societăţii rămase în fiinţă va fi în Mamaia, complexul Mercur-Minerva, iar obiectul de activitate va fi cel menţionat în actele constitutive ale Wiena Club SRL. Toate conturile, autorizaţiile, obiectul de activitate şi contractele existente pe numele Mercur Minerva SRL vor fi preluate în starea în care se află de Wiena Club SRL.
 
Wiena Club SRL va prelua activul şi pasivul societăţii absorbite astfel: 583.425 de lei activ şi 725.232 de lei pasiv. Având în vedere dispoziţiile art. 250, alin. 2 lit. a din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, părţile sociale ale Mercur Minerva SRL sunt preluate de Wiena Club SRL, iar asociaţii societăţii vor primi părţi sociale în urma fuziunii prin absorbţie în cote egale. Capitalul social al noii societăţi va fi de 400 de lei, împărţit în 40 de părţi sociale cu valoarea nominală de 10 lei fiecare.
 
Decizia de fuziune a fost publicată în Monitorul Oficial.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii