Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medii la capacitate mai mari decat cele de anul trecut

ro

01 Jul, 2003 00:00 2527 Marime text

Raport cu privire la desfasurarea examenului national pentru absolventii de gimnaziu

Pe locul I in clasament se situeaza elevul Daniel Urda, de la Liceul cu Program Sportiv-CSS Constanta, singurul candidat care a obtinut nota 10 la toate cele trei probe * Conform raportului, 316 elevi care au participat la examenul de capacitate au obtinut medii peste 9.50 * In clasamentul primilor 250 de elevi se regasesc si copiii de la scolile din mediul rural, cum ar fi: Cobadin, Baneasa, Lumina, Valu lui Traian, Castelu si Oltina * Nota maxima la una din cele trei discipline de examen a fost obtinuta de 238 de elevi la istorie si geografie, 32 la limba si literatura romana si 12 la matematica

Inspectoratul Scolar Judetean Constanta a realizat un raport asupra rezultatelor obtinute de elevii scolilor din Constanta si din judet la examenul de capacitate din sesiunea iunie. Din acest raport reiese ca elevii constanteni au obtinut medii foarte mari, iar in ceea ce priveste promovabilitatea, mai mult de trei sferturi din elevi au luat note de trecere. Primele 50 de locuri in clasament sunt ocupate de elevi ai unitatilor scolare Liceul "Ovidius", Colegiul National "Mircea cel Batran", Scolile cu clasele I-VIII "Dan Barbilian", "Ion Jalea", numarul 43, precum si Scoala numarul 5 din Mangalia. Pe locul I in clasament se situeaza elevul Daniel Urda, de la Liceul cu Program Sportiv-CSS Constanta, castigator in anul 2002 al Premiului Societatii Nationale de Stiinte Matematice la Olimpiada nationala de matematica, iar anul acesta al fazei finale a concursului de matematica "Kangourou".

Peste 300 de elevi au obtinut medii peste 9.50

Conform aceluiasi raport, 316 elevi care au participat la examenul de capacitate au obtinut medii peste 9.50. Printre unitatile scolare unde au existat mai mult de zece elevi care au avut media finala peste 9.50 se numara: Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul National "Mircea cel Batran", Scolile numerele 12, 16, 28, 29, 30, 37 si 43 din Constanta si Scoala numarul 5 din Mangalia. Nota maxima la una cele trei discipline de examen a fost obtinuta de 238 de elevi la istorie si geografie, 32 la limba si literatura romana si 12 la matematica. In clasamentul primilor 250 de elevi se regasesc si copiii de la scolile din mediul rural, cum ar fi: Grupul Scolar Cobadin, Liceul Teoretic Baneasa, Scoala cu clasele I-VIII Lumina, Scoala numarul 2 din Valu lui Traian, precum si unitati din localitatile Castelu si Oltina. Desi majoritatea celor din seriile anterioare care sustin a doua sau a treia oara examenul de capacitate nu iau note prea mari, eleva Ecaterina Muraru, de la Scoala "Iuliu Prodan" din localitatea Valea Dacilor, a reusit sa obtina note foarte bune la cele trei probe. Mai exact, eleva a obtinut nota 9.74 la limba si literatura romana, 8.74 la matematica si nota maxima la proba a treia, media finala fiind 9.45.

Mai putini elevi cu note de sase si cinci

Inspectoratul Scolar Judetean Constanta a realizat si un raport comparativ al rezultatelor obtinute la examenul de capacitate din anul 2002, reiesind faptul ca numarul elevilor care au obtinut medii intre 9 si 9.99 a crescut de la 487 la 1.093. De asemenea, s-a inregistrat o crestere a numarului de elevi care au obtinut medii intre 8 si 8.99, de la 1.823 anul trecut la 1.996 in urma examenului din acest an, precum si a celor cu medii cuprinse intre 7 si 7.99. In ceea ce priveste numarul absolventilor care au obtinut medii cuprinse intre 6 si 5, acestia au fost cu 847 mai putini fata de anul 2002.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii