Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medici constănţeni protestează, azi, în faţa Ministerului Sănătăţii

ro

25 Sep, 2013 00:00 1569 Marime text
Angajaţii din sistemul de sănătate continuă protestele începute săptămâna trecută. Cadrele medicale protestează în faţa Ministerului Sănătăţii, solicitând o finanţare adecvată a sistemului sanitar, dublarea salariilor rezidenţilor, o grilă de salarizare bazată pe performanţă, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat şi respect. Liderul Sindicatului Sanitas, Nicolae Manea, a precizat că zilnic în faţa Ministerului Sănătăţii sunt autorizaţi să protesteze 120 de persoane. „În fiecare zi, sunt programate şase judeţe. Judeţul Constanţa este programat pentru data de 25 septembrie. Vom merge 25 de cadre medicale”, a explicat Nicolae Manea. Nemulţumirile medicilor constănţeni sunt aceleaşi cu cele din ţară. Cadrele medicale cer alocarea unui procent de 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru Sănătate, precum şi promovarea unei legi pentru întreg personalul din acest domeniu de activitate.
În cazul în care nici după aceste acţiuni nu se vor lua măsuri pentru rezolvarea situaţiei, medicii iau în calcul să declanşeze generală în Sănătate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii