Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medical Imaging Concept SRL a încasat de la CJAS Constanţa peste un milion de lei pentru servicii de radiologie

ro

20 Jan, 2016 00:00 3954 Marime text

 
Cotidianul ZIUA de Constanţa a prezentat, în ultima lună a anului trecut, sumele decontate în anii 2013, 2014 şi 2015 de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa către unităţile sanitare private din judeţul Constanţa pentru servicii de radiologie.
 
După ce am arătat ce sume au intrat, în perioada 1 ianuarie 2013 - 30 noiembrie 2015, în conturile Pozitron Medical Investigation SRL, firmă care deţine clinica Pozimed de pe strada Mircea cel Bătrân (10.538.785,1 lei), ale SC Affidea România SRL, fostă Euromedic România SRL, (8.324.614,44 de lei), ale SC Centrul Medical Unirea SRL (744.498,23 de lei), ale SC Medimar Imagistic Services SRL (7.110,790,2 lei), ale Mediconst SRL şi ale SC Visa Med SRL, astăzi vorbim despre SC Medical Imaging Concept SRL.
 
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii CJAS Constanţa, în anul 2013, în conturile societăţii Medical Imaging Concept SRL a intrat suma de 217.563,07 lei, în anul 2014 - 475.038,56 de lei, iar de la 1 ianuarie până pe 30 noiembrie 2015 - 455.229,18 lei. În total, în perioada 1 ianuarie 2013 - 30 noiembrie 2015, CJAS Constanţa a decontat către SC Medical Imaging Concept SRL, pentru servicii de radiologie, 1.147.830,81 de lei.

Registrul Comerţului, despre Medical Imaging Concept SRL

Medical Imaging Concept SRL a fost înmatriculată în anul 2009 şi are sediul social în Bucureşti, strada Măgura Vulturului nr. 34. Capitalul social subscris, de 80.000 de lei, integral vărsat, compus din 8.000 de părţi sociale, este deţinut de asociatul unic Enyedi Mihaly, născut în 1978, în Bucureşti. Tot el este şi administratorul societăţii care se ocupă de „activităţi de asistenţă spitalicească“. În anul 2014, societatea cu 28 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri netă de 5.251.497 de lei şi un profit net de 968.317 lei.
 
Medical Imaging Concept SRL are un punct de lucru la Techirghiol, în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii