Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare si Nicusor, in topul de lux al baronilor locali

ro

21 Jun, 2009 22:16 2687 Marime text

radu_mazare.jpgEchipa pesedistă de la Constanţa ocupă poziţia patru în topul averilor celor mai importanţi oameni politici şi baroni locali, întocmit de ziariştii de la Cotidianul

Avuţia primarului Radu Mazăre şi a preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, se clasează înaintea averilor unor baroni influenţi din ţară, cum ar fi Gheorghe Ştefan, edilul din Piatra Neamţ, Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi  Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman. 

Ultimele declaraţii de avere postate pe site-urile instituţiilor pe care le reprezintă, refac topul celor mai influenţi oameni din prim planul politicii româneşti. În plină criză economică, aceştia încă se pot lăuda cu obiecte de artă şi bijuterii de valori impresionante, nenumărate terenuri şi imobile, dar şi milioane de euro în bănci ori investiţi.

Chiar dacă nu se ridică la nivelul celui care ocupă primul loc al podiumului, senatorul UDMR Verestoy Attila - cu şase terenuri, şapte imobile, zece milioane de euro în conturi şi alte câteva milioane de euro şi de lei în acţiuni la societăţi închise -, cei doi şefi de la Constanţa au cu ce să iasă în prim plan.

Până la acest moment, doar Nicuşor Constantinescu şi-a actualizat, pe 15 iunie 2009, declaraţia de avere. Cât despre primarul Radu Mazăre, se pare că acesta va mai aştepta o vreme până se va decide să-şi completeze un nou formular, din moment ce, în cei nouă ani de la instalarea sa în fotoliul de primar, a completat doar trei declaraţii de avere - pe 3 mai 2000, 18 ianuarie 2008 şi 10 iulie 2008, chiar dacă avuţiile persoanelor cu funcţii publice trebuie declarate anual.

radu_mazare_nicusor_constantinescu_03.jpgLocul 452 în topul miliardarilor, patru în topul baronilor

De altfel, în topul întocmit de cotidianul Adevărul, al celor 500 de miliardari, editat în luna octombrie anul trecut, echipa pesedistă de la Constanţa apărea pe aceeaşi poziţie 452, cu averi estimate la câte 10 milioane de euro fiecare. Şi anul acesta, din declaraţia lui Nicuşor Constantinescu reiese că este proprietar peste şase terenuri în Ilfov, Tulcea, Piatra Neamţ şi Constanţa, dar şi peste trei case în Bucureşti, Constanţa şi Piatra Neamţ. Faţă de anul trecut, şi-a îmbogăţit colecţia de maşini cu încă două, cumpărate în 2008, ajungând la acest moment la cinci autoturisme. Mai deţine o şalupă, un milion de dolari în bănci, acţiuni de 260.000 de lei şi 200.000 de euro.

Ocupant al aceluiaşi loc în Topul Adevărul, dar şi în topul realizat de Cotidianul, edilul constănţean a preferat să-şi păstreze o bună parte din avere în buzunare. Mazăre are, potrivit declaraţiei de avere din 10 iulie 2008, 230.000 de euro cash, 600.000 de euro şi 1,8 milioane lei, reprezentând acţiuni, 10.000 de dolari în conturi, o şalupă cu motor şi o remorcă. Primarul nu a făcut însă menţiune în declaraţia sa de avere referitor la maşinile de epocă pe care le deţine şi care fac senzaţie: un Morgan, model fabricat în anii '30 - '40, pentru care ar fi plătit 40.000 de euro, un Jeep Willis, fabricat în 1968, pe care a dat doar 11.000 de euro, dar şi o replică a unui Lincoln Zephyr, model 1935.

Cei doi şefi de la malul mării îi depăşesc la capitolul avere pe primarul de renume al municipiului Piatra Neamţ, pedelistul Gheorghe Ştefan, cunoscut drept Pinalti, pe şeful Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (PDL), dar şi pe baronul de Vrancea, Marian Oprişan şi pe cel de Teleorman, Liviu Dragnea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mazare 22 Jun, 2009 06:39 Multumesc constantenilor ca m-au ajutat sa devin bogat.