Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manuela Irina Pătrăşcoiu, realeasă în funcţia de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al CNI SA

ro

14 Nov, 2017 00:00 3919 Marime text
Deciziile Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA din data de 23 octombrie au fost publicate În Monitorul Oficial.
 
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă“ SA, cu sediul în Bucureşti, reprezentată de Marinică Voicu, reprezentând aport la capitalul social de 25%, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, cu sediul în Otopeni, reprezentată de Bogdan Stelian Mândrescu, reprezentând aport la capitalul social de 31,25%; Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, cu sediul în Constanţa, reprezentată de Daniel Georgescu, reprezentând aport la capitalul social de 12,5%; Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi, cu sediul în Galaţi, reprezentată de Luigi Marius Ciubrei, reprezentând aport la capitalul social de 6,25%; Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, cu sediul în Constanţa, reprezentată de Daniela Şerban, reprezentând aport la capitalul social de 25%, acţionari în Compania Naţională de Investiţii (CNI) SA, au participat la Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 23.10.2017, renunţând, unanim, la toate formalităţile de convocare. La Adunarea Generală a mai participat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reprezentat prin Dincă Mihaela şi Hristodorescu Loredana, în calitate de împuterniciţi mandataţi în Adunarea Generală a Acţionarilor.
 
Acţionarii au aprobat realegerea în funcţia de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii CNI SA a Manuelei Irina Pătrăşcoiu, pe o perioadă de patru ani. O altă hotărâre se referă la aprobarea realegerii în funcţia de cenzor al CNI SA a lui Mârzali Erol, pe o perioadă de trei ani. Mai mult, acţionarii au aprobat realegerea în funcţia de cenzor al Companiei Naţionale de Investiţii CNI SA a Dumitriţei Tichileşteanu, pe o perioadă de trei ani. Mai mult, acţionarii au aprobat numirea în funcţia de cenzor al Companiei Naţionale de Investiţii CNI SA a Danielei Silvia Mustea, pe o perioadă de trei ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii