Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai-marii Constantei si flacara violet (galerie foto)

ro

21 Jan, 2010 03:08 6291 Marime text
cap_3.jpgPrimarul Constanţei, Radu Mazăre, ştie să poarte o cravată, un tricou sau o cămaşă de nuanţă violet # Să-l fi sfătuit în acest sens, Viorel Hrebenciuc?!

Flacăra violet este o expresie care a căpătat o mare popularitate în ultimul timp, iar meritul, trebuie să recunoaştem, este al lui Viorel Hrebenciuc, fostul şef de campanie al lui Mircea Geoană, care a lăsat să se înţeleagă că Traian Băsescu a fost ajutat în confruntările cu Mircea Geoană de... flacăra violet.

Reamintim că Hrebenciuc a declarat în cadrul unei emisiuni TV că Traian Băsescu a fost mai puternic în joia dezbaterii televizate dintre el şi Geoană, datorită „Flăcării violete", un ritual secret care îţi poate aduce noroc. „Profanii", care nu sunt la curent cu elementele de ezoterism despre care a vorbit pesedistul, încearcă să înţeleagă la ce ajută „flacăra violet". Alţii, din categoria celor care ne conduc, trec direct la fapte şi poartă veşminte în diferite nuanţe de violet, probabil în speranţa că flacăra le va ajuta şi lor, dacă lui Traian Băsescu i-a ajutat, după cum susţine Hrebenciuc. Cu alte cuvinte, după ce a purtat un pulover violet, preşedintele a dat naştere la un adevărat trend, după ce pesedistul a dat de înţeles că această culoare nu este purtată la întâmplare.

„Flacăra violet transformă energia negativă în lumină"

Într-un fragment din cartea „Razele Iniţiatice ale Arhanghelilor", de Elena Cociş şi Nicolae Oprică, se arată că „Flacăra Violetă, denumită şi Focul Violet, este un aspect al Razei Violet şi reprezintă o energie spirituală concentrată în special pe curăţare şi protecţie energetică, ce poate vindeca suferinţele fizice şi emoţionale şi participă, extrem de eficient, în procesul evoluţiei spirituale a omenirii". Potrivit autorilor, „Flacăra Violetă transmută energia negativă. Ea nu doar înconjoară şi înlătură această energie, ci o şi transformă în lumină. (...)Alcătuită din două culori - roşu şi albastru - în proporţii egale, culoarea violet este considerată o culoare a măsurii şi a echilibrului".

flacara_violet_nicusor_constantinescu_28_06_2005.jpgŞi la Constanţa, mai-marii urbei, în frunte cu primarul Radu Mazăre, au purtat sau au început să poarte o paletă largă de mov. Aşa cum puteţi vizualiza în galeria foto din ediţia online a ziarului, primarul Mazăre pare un fan mai vechi al culorii mov, fiind văzut de-a lungul mandatelor sale, ba cu o cămaşă sau un tricou violet, ba cu o cravată uni sau cu dungi mov, ba cu un palton grena ce bate-n violet.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este un purtător discret, de violet. El a fost văzut purtând cravate de această culoare, dar şi o cămaşă în nuanţe de violet.

Viceprimarul Făgădău a îmbrăcat şi el puloverul violet

Un alt purtător de violet este şi viceprimarul Decebal Făgădău, care, la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal, a purtat un pulover violet, ca şi preşedintele Traian Băsescu, însă o nuanţă mai închisă. Şi directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe, Virginia Ştefănică, a purtat la ultima şedinţă de consiliu o eşarfă cu imprimeu violet. Iată aşadar, că şi la Constanţa, ţinând cont sau nu de beneficiile flăcării violet, cei care ne conduc, poartă această controversată culoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii