Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Magia iernii" va cuprinde orasul Murfatlar

ro

17 Dec, 2008 03:30 1281 Marime text
Elevii claselor gimnaziale de la Şcoala nr. 2 din oraşul Murfatlar au organizat un spectacol special, numit „Magia iernii". Evenimentul, care a fost realizat în colaborare cu Şcoala nr.11 şi Şcoala Ion Jalea din Constanţa, face parte din proiectul „Dobrogea-ţinut natal".

La manifestare vor participa copii, părinţi şi cadre didactice. Toţi cei prezenţi vor asista la spectacolul de colinde tradiţionale, dar şi de colinde interpretate în limba engleză şi franceză. Copiii vor aminti semnificaţia sărbătorilor de Crăciun prin scenete religioase, iar la finalul spectacolului se vor desemna Miss şi Mister Fulg de Nea. Ei vor strânge bani pentru ajutorarea Adăpostul de zi şi noapte pentru copiii străzii din Constanţa. Elevii Şcolii nr. 2 vor organiza, mâine, o colectă de fonduri în cadrul Carnavalului de Crăciun. Cu această ocazie, se vor desfăşura concursuri de dans, desen, eseuri şi o paradă a costumelor de Crăciun pe tema Un vis de iarnă. Partener la aceste activităţi este Grădiniţa nr. 2 din Murfatlar.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii