Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupte tataresti de 1 Mai, la Valu lui Traian

ro

01 May, 2010 03:07 3744 Marime text
valu__florin_mitroi_25.jpgConsiliul Local Valu lui Traian, în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) organizează astăzi, în pădurea de la intrarea în comună, spectacolul tradiţional de kures - lupte tătăreşti.

„Kures-ul este o tradiţie pe care noi o respectăm încă din primul meu an de mandat. Minoritatea turco-tătară reprezintă 20% din populaţia comunei, aşa că este normal ca sărbătorile lor să se bucure de aceeaşi popularitate ca şi ale noastre", a afirmat primarul Florin Mitroi.

Comuna Valu lui Traian va fi în sărbătoare şi pe 9 mai. Pentru că ne aflăm în perioada deschiderii sezonului de păşunat, primarul Florin Mitroi îi invită pe toţi locuitorii comunei la serbarea câmpenească organizată duminica viitoare, pe deal la Valea Seacă. La eveniment sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de oameni, care vor fi întâmpinaţi cu bere şi mici. Au fost invitaţi atât reprezentanţi ai administraţiilor publice din judeţ, cât şi ai instituţiilor deconcentrate. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Valu lui Traian, spectacolul oferit cu această ocazie va fi susţinut de artişti recunoscuţi ai muzicii populare româneşti printre care Mariana Edulescu, Nicu Albu, Liliana Mitrana, Ionuţ Petreală, Nemuritorii etc. Cu prilejul deschiderii sezonului de păşunat, va fi organizată şi expoziţia tradiţională de animale de rasă şi concursuri de călărie. Deschiderea oficială are loc la ora 12.30.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii