Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT Când va fi modernizat accesul în Portul Constanța pe la Poarta 1

ro

09 Mar, 2017 11:10 3176 Marime text


Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că vor fi luate mai multe măsuri atât la nivelul municipiului Constanţa cât şi al Portului Constanţa pentru ca în curând Constanţa să devină a doua putere economică a României.

Printre măsurile ce urmează a fi luate în acest sens sunt: transformarea Văii Portului în parte carosabilă, reabilitarea parcării din zona Vraja Mării, îmbunătăţirea accesului la Poarta 1, resistematizarea staţiilor de autobuz, refacerea stadionului Portul. Totodată, se va face o inventariere a imobilelor din municipiul Constanţa iar pentru cele aflate în paragină se va creşte impozitul de 4-5 ori. 
 
Decebal Făgădău a mai precizat că se va efectua o licitaţie pentru sistemul de dragaj şi se va efectua un program de reabilitare a sistemului de apă-canalizare în port estimat la 40 de milioane de euro. Pentru a fi realizate obiectivele stabilite Portul şi Municipiul Constanţa au constituit echipă comună pentru a uşura traseul investitorilor. 
Valoarea investiţiilor ce vor avea loc în Portul Constanţa până la sfârşitul lunii martie se ridică la 50-60 de milioane de euro.
"Este extrem de important să avem o investiţie cu care să ne mândrim, care va schimba faţa în zona Poarta 1" - a mai declarat Decebal Făgădău. 



La conferinţa ce a avut loc la CN APMC au participat primarul municipiului Constanța, Decebal FĂGĂDĂU şi directorul general al CN „APM“ SA, Nicolae Dan TIVILICHI

Temele de discuție au fost Master Planul Portului Constanța şi Modernizarea accesului în Portul Constanța pe la Poarta 1, în cadrul proiectului CIVITAS PORTIS în care CN „APM“ SA face parte din consorțiul „Constanța“ în care lider este Primăria Municipiului Constanța. 
 
De la ora 12,  tot la sediul CN „APM“ SA, va avea loc o masă rotundă pe tema proiectelor pe care municipalitatea și Portul Constanța le vor dezvolta împreună. La aceasta vor participa
primarul municipiului Constanța, Decebal FĂGĂDĂU, directorul general al CN „APM“ SA, Nicolae Dan TIVILICHI, reprezentanți ai CN „APM“ SA Constanța şi reprezentanții operatorilor portuari. 

„Mi-am propus să avem întâlniri periodice şi am făcut acest lucru cu cei din port”, a spus Decebal Făgădău.

Intervine Corneliu Idu care spune că „portul e un bun naţional, nimeni nu are dreptul să împiedice dez Portului Constanţa”.

Decebal Făgădău le transmite operatorilor: „Vreau să ne vedem trimestrial, următoarea întalnire o putem avea unde doriţi dumneavoastră”.  

Un operator l-a întrebat pe primarul Făgădău ce crede despre Nicolae Dan Tivilichi. Acesta a răspuns că are încredere în el şi are susţinerea sa.

În continuare se discută despre ceea ce se va face în port.

Făgădău propune o întâlnire viitoare în cadrul căreia să se facă o statistică cu numărul de angajaţi.

Primarul spune că s-a prezentat la această întâlnire pentru a construi agenda oraşului şi a avea o strategie unitară. "Oraşul are gradul de îndatorare de 5%. E unul dintre cele mai mici din ţară".

Un operator spune ca s-a săturat ca anumite funcţii de conducere să fie ocupate pe criterii politice şi că aşteaptă să vadă schimbarea.



Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii