Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lichidatorul judiciar al Miniera Medgidia SA scoate la mezat un teren evaluat la peste 70.000 de euro

ro

25 Aug, 2016 00:00 3278 Marime text
 

CC INSOL SPRL, în calitate de lichidator judiciar al Miniera Medgidia SA, anunţă vânzarea, prin licitaţie deschisă cu strigare, a unui teren. Bunul imobil este situat în localitatea Periș, judeţul Ilfov, şi aparţine societăţii falimentare Miniera Medgidia SA.
 
Preţul de pornire a licitaţiei este de 70.700 de euro, inclusiv TVA. Licitaţiile se organizează în fiecare zi de miercuri, la sediul lichidatorului judiciar, din Constanţa, începând cu data de 31 august, ora 15.00, până la adjudecare.
 
Pentru a participa la licitaţie, ofertanţii trebuie să achiziţioneze caietul de sarcini. De asemenea, ei trebuie să depună garanţia de 20% din preţul de pornire a licitaţiei, cu minimum 24 de ore înainte de data licitaţiei.

Despre Miniera Medgidia SA

Firma Miniera Medgidia SA a fost înmatriculată în Registrul Comerţului în anul 2003 şi are sediul social în municipiul Medgidia, strada Constanţei, având ca obiect de activitate „extracţia pietrișului șI nisipului; extracţia argilei și caolinului“. Firma are un capital social, integral vărsat, în valoare de 100.000 de lei. În acest moment, firma are sechestru pe acţiuni, conform încheierii de şedinţă din 1 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul 36794/3/2005 (920/2012), precum şi adresei nr. 3098/ÎI-1/2014 din 6.10.2014 a DIICOT - Structura centrală, înregistrată la ONRC sub nr. 391312/06.10.2014 - s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra acţiunilor deţinute de Faber Invest&Trade INC şi BKP Trust Invest SRL în societăţile în care aceştia figurează că asociaţi sau administratori.

Citește și

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii