Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. Unități de jandarmerie și denumirile lor onorifice. Știți câte și care sunt? Dar cine sunt comandanții?

ro

18 Oct, 2016 05:35 7078 Marime text
La nivelul județului Constanța, prin aplicarea Legii 550/2004, pe structura vechii organizări a jandarmeriei teritoriale, de la 01.05.2005 funcționează Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța și Unitatea Specială de Jandarmi Pază și Protectie Instituțională Cernavoda, ca entități distincte, subordonate structurii centrale, care este Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, relatia dintre cele trei institutii fiind de cooperare, potrivit competențelor legii.

În județul Constanța funcționează trei uități militare de jandarmerie cărora, prin Ordinul nr. 176 din 17 iulie 2012, le-au fost atribuite și denumiri onorifice.
 
Cea mai mare unitate, și totodată cea mai reprezentativă, este Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa Mihail Kogălniceanu.
 
Potrivit istoricului postat pe pagina oficială de internet a instituției, prima companie de jandarmi din Constanța, a apărut, în urma adoptării Legii Jandarmeriei Rurale din anul 1893.

Astfel, în registrul istoric al Companiei, se menționează că această unitate, cu sediul la Constanța, s-a înființat la 1 aprilie 1894, având ca prim comandant pe căpitanul Ernest Solcănescu.

Conforma aceluiași registru, dintr-un alt document găsit în arhive (Fond Primărie Constanța, dosar 18/1894), prefectul de atunci al județului, Emil Andreian îl înștiința pe Mihail Coiciu, primarul Constanței, că din data de 26 iulie 1894 "a început a funcționa Compania de Gendarmi Constanța, rugându-vă a o recunoaște ca autoritate legalmente constituită". 

Până la data de 24 ianuarie 1949, cand a fost desființată "pentru todeauna", fiind create Trupele de Securitate, Jandarmeria dobrogeană a participat efectiv la marile evenimente militare în care a fost implicată armata română.
 
În prezent la comandă se află colonelul Constantin Dima (inspector șef), locotenent-colonelul Adrian Chelu-prim adjunct și colonelul Silviu Claudiu negrilă adjunct al inspectorului șef
 Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa este stabilită prin ordinul mai sus menționat în data de 26 iulie.

Cea de-a doua, nu neapărat nici ca marime nici ca importanță este Unitatea Specială 72 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă Anghel Saligny.
Potrivit istoricului său începând  cu 01.09.1986 paza şi protecţia Unităţii 1 a Centralei Nuclearo – Electrice Cernavoda a fost asigurată cu un pluton de jandarmi din cadrul Brigăzii 21 Constanţa.
Din 01.09.1988 subunitatea a devenit deja Detaşamentul Jandarmi Cernavoda, pentru că la 15.06.1995 să devină Batalionul Special de Jandarmi Cernavoda.
La 20.10.1998  ia fiinţă Unitatea Specială 72 Pază şi Apărare Obiective. În data de 01.12.2000 unitatea poartă denumirea de Batalionul 72 Jandarmi Pază Obiective, la 01.05.2005 Unitatea Specială Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Cernavoda şi începând cu 01.04.2011 Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecţie Instituţională Cernavoda.
Comandantul unității este colonelul Marian Axente, ajutat de coloneii Daiel Catrangiu și (împuternicit) Florin Neculai.


Ce a de-a treie este Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa Tomis.

Comanda Brigăzii Mobile de jandarmi Constanța Tomis este asigurată, în prezent, de (împuterncit) locotenent-colonel Daniel Ferencz și adjunct (împuternicit) colonel Mihai Aurel.

Atributiile structurilor mobile sunt destinate pentru a executa misiuni de asigurarea ordinii publice la întruniri și manifestații (mitinguri, marșuri, demonstrații, procesiuni, acțiuni de pichetare, promoționale, comerciale, activități cultural - artistice, sportive, religioase, comemorative), care se desfasoara in locuri publice si care implica aglomerari de persoane, intervenția și restabilirea ordinii publice cand aceasta a fost tulburatムprin orice fel de acțiuni sau forțe ce contravin legilor în vigoare.

Totodată intervine pentru combaterea manifestărilor de violență între diferite grupuri turbulente sau pentru capturarea și neutralizarea infractorilor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pun în pericol siguranta persoanei, bunurilor, valorilor si transporturilor speciale, urmărirea și prinderea evadaților, dezertorilor și a altor persoane, despre care există date, informații sau indicii temeinice că intenționează să săvârșească, au săvârșit infracțiuni ori se sustrag măsurii arestării preventive, executării pedepselor privative de libertate sau se opun executării hotărârilor judecătorești.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii