Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Italienii de la C.O.I.S. au mai luat o licitatie la ACN

ro

13 Apr, 2010 03:11 3539 Marime text
cap_8.jpgAsocierea dintre italienii de la C.O.I.S. şi SC Analog Trans SRL Ovidiu a câştigat contractul pentru refacerea lucrărilor de protecţie şi consolidări mal drept km 30+000 ÷ 30+500 Canal Dunăre Marea Neagră, scos la „bătaie" de Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA.

Pe site-ul Sistemului public de Achiziţii Publice (SEAP) s-a publicat anunţul de atribuire a licitaţiei care a avut loc pe 17 martie a.c. Cu această ocazie s-a semnat contractul nr. 546, prin care asocierea câştigătoare (de altfel şi unicul ofertant) va face lucrări de excavaţii pentru curăţarea materialului alunecat de pe taluz în rigola ranforsată şi pe drumul tehnologic de la cota +10mrMB, inclusiv excavaţii pentru execuţia zidului de sprijin pe coloane forate şi a zidului de gabioane. De asemenea, cele două firme se vor ocupa şi de amenajarea platformei de lucru pentru execuţia coloanelor forate şi a zidului de sprijin, refacerea taluzurilor între coronamentul rigolei ranforsate de la cota +10mrMB şi radierul zidului de sprijin, de execuţia coloanelor forate, a zidului de sprijin şi de umpluturile din spatele zidului de sprijin pe coloane forate. C.O.I.S. şi SC Analog Trans SRL Ovidiu vor mai avea sarcina de a evacua de pe taluzurile alunecate gabioanele distruse, de a reface zidul de gabioane pe fundaţie din beton simplu şi de a face umplutura din loess şi pământ vegetal în spatele zidului de gabioane. Pentru aceasta se va face un drum de acces de la drumul tehnologic de cota +10mrMB la platforma pentru execuţia coloanelor, se va reface local rigola ranforsată, dar şi platforma drumului tehnologic de la cota +10mrMB. Pentru toate acestea, consorţiul format din C.O.I.S. şi Analog Trans va primi din partea Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA 1047129,15 lei fără TVA. Ciudat este că liderul de asociere nu este firma italiană, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci necunoscuta societate din Ovidiu. Cei de la C.O.I.S. nu sunt la primul contract de acest gen cu CN ACN.

„Şi eu am rămas blocat"

„De cinci ani colaborăm cu ACN-ul şi am avut numai contracte lungi. Ne-am ocupat de consolidarea malurilor şi evacuarea apelor pluviale la Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, dar şi de o lucrare asemănătoare celei pe care o începem acum, la un kilometru de podul de la Agigea, pe care am finalizat-o în urmă cu o lună. Practic, acum vom lucra în continuare. Acest contract presupune o muncă efectivă de 14 luni, însă acest aspect depinde şi de vreme", declara, la începutul acestui an, Costin Irimia, reprezentant al societăţii. Numele celor de la C.O.I.S. nu este necunoscut, mai ales din cauza unor probleme apărute în primăvara lui 2005, atunci când digul de la întorsura Buzăului a fost afectat de inundaţii. La acea dată, constructorul digului, firma italiană C.O.I.S., a fost obligat să se ocupe de remedierea deficienţelor. Site-ul www.InfoNews.ro arată că italienii s-au considerat nevinovaţi şi au dat vina pe societatea Aquaproiect, susţinând că a semnalat de mai multe ori faptul că proiectul este prost făcut. C.O.I.S. SRL Italia are sediul în Parma. În România, italienii mai deţin o afacere, C.O.I.S. România - Construcţii Opere Hidraulice şi Stradale SRL, cu sediul în Bucureşti. În această firmă sunt implicaţi Costin Irimia, care deţine 5% din părţile sociale, Luigi di Domenico, Federico di Domenico şi Matteo di Domenico. Societatea, înfiinţată în 2001, are ca obiect principal de activitate construcţiile hidrotehnice. Pe de cealaltă parte, liderul de asociere, SC Analog Trans SRL Ovidiu, îl are ca unic asociat şi administrator pe Mugurel Pană. Acesta spune că se află la prima colaborare cu o instituţie a statului, în ciuda faptului că a mai participat, până acum, la 15 licitaţii. Dar nu a avut noroc. Cu italienii de la C.O.I.S. a ajuns să colaboreze pentru că au avut o ofertă serioasă, dar şi pentru că au utilajele necesare pentru un astfel de proiect. „Ei au utilajul pentru forări, noi facem excavările şi transportul. Încercăm şi noi să rezistăm pe piaţă în perioada asta", a spus Pană. În legătură cu faptul că firma sa, ca lider de asociere, a fost singurul ofertant la această declaraţie, şeful de la Analog Trans a declarat: „Şi eu am rămas blocat. Poate că restul nu au avut bani să-şi plătească taxele şi impozitele la stat".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii