Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţie de milioane de euro Prim-ministrul Tudose, Liviu Dragnea şi ministrul Turismului au tăiat panglica hotelului de cinci stele Phoenicia Royal, al lui Mohammad Murad (galerie foto)

ro

20 Jul, 2017 00:00 6008 Marime text
Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), prezent în Top 300 Cei mai bogaţi români, cu o avere de 93 de milioane de euro, a deschis, marţi, oficial, un hotel de cinci stele situat în cadrul complexului Phoenicia din Mamaia Nord - Năvodari, Phoenicia Royal. Omul de afaceri a investit circa 7 milioane de euro în noua unitate hotelieră de lux de pe litoralul românesc.
 
La inaugurarea oficială au participat premierul României, Mihai Tudose, şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, senatorul Nicolae Moga, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, preşedintele Asociaţiei Patronatelor din Turism Mamaia, Nicolae Bucovală, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, ministrul Tineretului şi Sportului Marius Dunca. Înainte de inaugurarea hotelului de cinci stele, Phoenicia Royal, premierul a participat la o întâlnire cu reprezentanţii patronatului din turism şi la inaugurarea unei noi investiţii.
 
Omul de afaceri Mohammad Murad a declarat că întâlnirile dintre mediul de afaceri şi cel politic trebuie să aibă o agendă comună. „Cel mai important lucru e să fim în slujba ţării. Iubesc România. Avem nevoie de lucruri clare. Nu doar de controale. Suntem oameni de bună-credinţă. Am dat salarii bune angajaţilor, ca sa nu plece în afară. Inauguram un hotel de cinci stele, care este ca cele de afară. Mă bucur că azi domnul prim-ministru, domnul Dragnea şi ministrul Turismului sunt alături de noi“, a declarat Mohammad Murad.
 
Omul de afaceri i-a atras atenţia premierului că turismul se confruntă cu trei probleme. Una este lipsa forţei de muncă, în special de cameriste. În acest sens, a propus ca angajatorul din turism să fie scutit de impozit pentru angajaţi în sezonul rece. A doua este promovarea destinaţiilor turistice. „Avem nevoie de o strategie de promovare“, a susţinut Murad. A treia problema ar fi necesitatea elaborării unui cadru legislativ pentru administrarea şi organizarea staţiunilor. De asemenea, ar mai fi o a patra problemă, conform patronului hotelului Phoenicia, aceea a plajelor care pot fi închiriate de oricine, nu doar de hotelieri.
 
De altfel, pentru realizarea acestei investiţii, Murad a primit din partea agenţiilor de turism Cupa Campionului.

 „Pe litoral nu sunt spaţii verzi. Se construieşte mult“

La rândul său, Nicolae Bucovală, de la Asociaţia Patronatelor din Turism Mamaia, a menţionat că România exportă forţă de muncă, ceea ce nu este în regulă. Acesta a mai spus că oamenii de afaceri investesc milioane de euro, dar recunoaşte că, la ora actuală, litoralul, nu arata grozav. „Pe litoral nu sunt spaţii verzi. Se construieşte mult. La cum arată acum Mamaia, nu mai arată a staţiune, ci a oraş. Ne bucurăm că în ultimul timp turiştii aleg şi sudul litoralului. Sunteţi prima guvernare care a atras atenţia turismului. Sper într-o colaborare în viitor şi să rezolvăm problemele din turism“, a precizat Nicolae Bucovală.
 
Primarul Decebal Făgădău a menţionat că şi Constanţa are nevoie de investiţii de milioane de euro, cum este acest hotel de cinci stele: „Avem un regulament pentru Mamaia şi Satul de Vacanţă. Sper, domnule Murad, să veniţi şi în municipiul Constanţa cu o astfel de investiţie“.

 „Vom relua discuţiile privind fidelizarea forţei de muncă pe litoral“

În replică, prim-ministrul Mihai Tudose a comentat că turismul avea nevoie de un minister propriu. „Şi, uite, îl aveţi“, susţine şeful Guvernului. „Vom relua discuţiile privind fidelizarea forţei de muncă pe litoral“, a promis Tudose. „Am început să avem promisiuni pe linii directe cu China în ceea ce priveşte promovarea. Cât priveşte plajele, recunosc că este o tâmpenie. Sunt convins că ministrul Turismului va veni cu o normalitate în turism. Primăria trebuie să fie un partener în relaţia cu investitorii din turism. Cred că şi turismul balnear trebuie luat în seamă, mai ales că există pe litoral aşa ceva. Ministrul Dobre trebuie să performeze şi eu am încredere în el“, a susţinut premierul Mihai Tudose.

Vom avea spital regional la Constanţa?

Senatorul Nicolae Moga a vorbit despre necesitatea înfiinţării unui spital regional la Constanţa. „Judeţul Constanţa are cele mai puţine unităţi sanitare de stat din ţară. Vreau să vă smulg promisiunea că al patrulea spital regional se va deschide la Constanţa“, a spus senatorul Nicolae Moga. În replică, Liviu Dragnea a subliniat că nu el decide unde vor fi înfiinţate spitalele regionale. „Dacă aş fi în Guvern, aş înclina pentru Constanţa. Toate problemele pot fi rezolvate. Sper că Master Planul în turism să fie gata anul acesta, ca să poată fi cuprins în bugetul pe anul viitor. Un alt proiect de suflet al meu este Strategia Dunării“, a precizat Liviu Dragnea.
 
Şeful Camerei Deputaţilor a mai punctat că trebuie purtată şi o discuţie privind TVA-ul plătit de agenţiile de turism. „Încurajez ca autorităţile locale să se întâlnească cu hotelierii. Cât priveşte plajele, sunt de acord că nu e în regulă ca turistul să stea la un hotel şi să se bronzeze pe o plajă administrată de altcineva“, a completat Dragnea.
 
Ceremonia tăierii panglicii hotelului de cinci stele a fost coordonată de Anca Ţurcaşiu. Cei care au tăiat panglica au fost premierul Mihai Tudose, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, şi omul de afaceri Mohammed Murat.

Investiţie de milioane de euro 

Mohammad Murad, preşedintele FPTR, prezent în Top 300 Cei mai bogaţi români, cu o avere de 93 de milioane de euro, a deschis oficial un hotel de cinci stele, situat în cadrul complexului Phoenicia din Mamaia Nord - Năvodari. Omul de afaceri a investit aproximativ 7 milioane de euro în noua unitate hotelieră de lux de pe litoralul românesc. Hotelul este structurat în 144 de spaţii de cazare, însemnând camere, apartamente şi duplexuri cu terase ce depăşesc suprafaţa de 130 de metri pătraţi. Toate spaţiile de cazare au finisaje şi dotări de lux.
 
Lanţul Phoenicia are deja şapte hoteluri deschise pe litoral, urmând ca anul viitor să inaugureze alte patru, din care trei sunt în renovare, iar unul este investiţie greenfield. „Anul viitor vom deschide complexul hotelier Belvedere, Amfiteatru şi Panoramic în Neptun Olimp, aflate acum în curs de renovare, de trei şi patru stele, şi Boutique Hotel la Năvodari, la anul, care este construit de la zero şi se doreşte ca standardul să fie de cinci stele plus“, spun reprezentanţii lanţului Phoenicia. Aceştia subliniază că Phoenicia Royal vine să întregească sfera de leisure a grupului hotelier Phoenicia, a cărui istorie începe în 1997, odată cu achiziţionarea hotelului Majestic Mamaia.
 
Murad are la mare peste 4.000 de locuri de cazare funcţionale în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp şi Neptun. Omul de afaceri a construit în ultimii zece ani mai mult de 2.000 de locuinţe în blocuri şi vile în Bucureşti şi Constanţa. Murad a precizat că hotelul inaugurat este o investiţie în care a fost implicat personal. „Am plecat de la ideea că oamenii care vin sunt mai stresaţi în România şi trebuie trataţi. Prin culorile pe care le-am folosit, prin lumină, prin faptul că toate produsele noastre sunt bio, avem fermă, astfel încât putem să oferim un turism mai special. E important să facem o investiţie prin care să arătăm ce are ţara aceasta mai frumos, astfel încât să aşezăm România pe un loc frumos pe harta turistică“, a dezvăluit Mohammad Murad.

Liviu Dragnea: „În turism se construieşte haotic“

Şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, în Mamaia, că, în general, în zonele turistice se construieşte haotic, apreciind că ar fi fost bună o lege precum cea pe care a încercat să o implementeze Elena Udrea, care impunea anumite reguli de autorizare a construcţiilor în staţiuni. Liviu Dragnea a spus, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii patronatului din turism, că sunt zone în care mergea când era student, iar acum nu mai poate să ajungă pentru că nu-i mai plac, din cauza construcţiilor.
 
„În ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile locale, a existat o iniţiativă a unui guvern, cred că doamna Udrea a avut acea iniţiativă pe care mulţi au înjurat-o, în care autorităţile locale, structurile asociative au reacţionat foarte violent şi au blocat acea lege care impunea anumite reguli de autorizare a construcţiilor în staţiuni. Atunci, primarii au solicitat ca ei să aibă autoritatea totală. Eu nu îi acuz pe primari, dar am dreptul, după atâţia ani de administraţie locală, să-mi spun un punct de vedere foarte ferm: a fost o greşeală. Pentru că sunt zone, chiar aici, pe litoral, unde eu veneam când eram student şi unde nu mai pot să mă duc acum. Că nu-mi mai plac. Sunt zone în munţii României care, pentru că au fost scăpate din mână, nu mai pot fi reparate: construcţii haotice, cu un milion de culori, construcţii urâte, imposibil să găseşti un loc de parcare“, a spus Dragnea.
 
El a mai precizat că această situaţie ar putea fi totuşi remediată în timp şi speră ca „ministrul Turismului, al Administraţiei şi Dezvoltării, autorităţile locale, structurile asociative să vină la prim-ministru, să vină la noi, la Parlament, cu propuneri foarte clare“. De asemenea, Liviu Dragnea a mai precizat că o soluţie ar putea fi reprezentată şi de viitorul Master Plan în turism, care va cuprinde şi prevederi legislative.
 
„Master Planul în turism este o chestiune generală şi care se referă nu numai la Marea Neagră, ci trebuie să se refere la toate zonele din România, pentru că nu există sătuc în această ţară care să nu aibă potenţial turistic. România este o ţară prea frumoasă. Sper că acel Master Plan pe turism, chiar dacă are dreptate prim-ministrul să nu se grăbească cu el, m-ar interesa în mandatul acesta şi ar fi senzaţional dacă ar fi gata într-un termen rezonabil, ca să-l putem prinde în bugetul pe anul viitor, ca să fie primul an în care încep să apară semnele“, a mai declarat Liviu Dragnea, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii patronatului din turism, care a avut loc în staţiunea Mamaia.

Premierul Tudose: „Va trebui să fim suportul din biotopul turistic“

Premierul Mihai Tudose a declarat că autorităţile de la nivel central, dar şi de la nivel local, vor trebui, prin măsurile şi conduita adoptate, să fie „suportul din biotopul turistic“ în ceea ce priveşte infrastructura de transport, fiscalitatea, relaţia administraţiei locale cu operatorii turistici şi strategiile de promovare în domeniu a României. „De ieri este în dezbatere publică Master Planul pe turism, care va trebui să răspundă întrebării: ce face statul pentru investitorii din turism? Fiindcă nu investeşte statul în turismul efectiv, în facilităţi de cazare. Noi va trebui să fim suportul din biotopul turistic, cu ce înseamnă drumuri, cu infrastructură, cu o administraţie locală, prietenoasă şi care lucrează împreună cu operatorii din turism, cu ce înseamnă fiscalitate pentru turism, cu nişte măsuri mai agresive de promovare a potenţialului României, cu o strategie clară pe turismul balnear, fiindcă România este campioană în Europa pe această zonă. Sunt o mulţime de proiecte care, încet-încet, vor fi puse în practică“, a declarat premierul, la finalul unei întrevederi de lucru cu reprezentanţii patronatului din turism, desfăşurată la Mamaia.
 
Tudose a adăugat că este nevoie să fie stabilite legături de călătorie directe pentru ca România să atragă turiştii din state mari, dând exemplu în acest sens reluarea unei curse aviatice cu partea chineză. „Săptămâna trecută am vorbit cu o ţară foarte mare şi frumoasă, China, despre reluarea legăturilor directe cu avionul. Ne dorim turişti din zone foarte mari, foarte mulţi, însă nu avem cursă de avion directă. Şi am avut un răspuns favorabil, un răspuns optimist despre reluarea acelei curse. Nu vorbim de investiţiile mari, de reactoarele 3 şi 4, vorbim de lucruri simple, de o legătură aviatică între China şi România. Vi se pare că e poveste? Nu e o poveste, şi-o doresc şi ei, ne-o dorim şi noi şi am convenit că o facem cât de curând posibil“, a afirmat premierul.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii