Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informatii on line de la spital

ro

21 Oct, 2009 00:54 1341 Marime text
Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa (SJU) va intra, în curând, în lumea bună a internauţilor, cu un nou site, mult mai performant şi „bogat".

Deşi unitatea spitalicească are deja o astfel de pagină, totuşi, crearea uneia noi era necesară pentru că cea existentă conţine prea puţine informaţii.

Eventualii pacienţi şi curioşii vor putea, în maximum zece zile, să se bucure de noua „faţă virtuală" a Judeţeanului.

Potrivit managerului SJU, dr. Dan Căpăţână, site-ul este încă în lucru, însă majoritatea aplicaţiilor, fotografiilor şi informaţiilor deja sunt postate. „Eu zic că, în mare, arată bine. Este un site prietenos şi răspunde nevoilor celor care îl vizitează", a precizat dr. Căpăţână. Acesta conţine o multitudine de informaţii, de la CV-urile medicilor, prezentarea secţiilor spitalului, până la o rubrică specială pentru comentarii, o hartă care ajută persoanele interesate să ajungă la spital şi chiar un blog.

În plus, pacienţii vor putea nota medicii, asistentele, infirmierele sau îmbunătăţirea stării de sănătate la externarea din spital. Managerul Judeţeanului este de părere că în acest fel vor avea mereu un feed-back de la pacienţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii