Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 30 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inculpată în Dosarul Retrocedărilor De ce a revenit Ramona Dospinescu la Primăria Constanţa (galerie foto)

ro

20 Nov, 2015 00:00 7213 Marime text


Ramona Dospinescu, fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa, a revenit, ieri, la Primăria Constanţa. Nu pentru a-şi relua funcţia deţinută până acum câteva luni, ci pentru a intra în posesia unui act foarte important de la Direcţia de Urbanism a instituţiei unde a lucrat până în urmă cu câteva luni.
 
După ce, în luna octombrie, cotidianul ZIUA de Constanţa nota faptul că mama Ramonei Dospinescu a primit încuviinţarea Primăriei pentru a alipi două terenuri pe strada Busuiocului, acum fiica este cea care îşi arată intenţia de a face această operaţiune. Parcelele pe care vrea să le alipească sunt situate tot pe strada Busuiocului, la numărul 5, dar şi pe strada perpendiculară - Bogdan Petriceicu Hasdeu nr. 13, lot 2. În urma alipirii loturilor - lot 1, cu suprafaţa de 313 mp, şi lot 2, cu suprafaţa de 19 mp, rezultă o suprafaţă totală de 332 mp - teren construibil. Certificatul de urbanism emis ieri are o valabilitate de 12 luni.
 
În urmă cu aproximativ o lună, Dorina Petcu Lovin, mama Ramonei Dospinescu (Ramona Petcu Lovin, înainte de căsătorie), primea Certificatul de Urbanism nr. 3654 pentru alipirea a două loturi de 95 mp, respectiv 116 mp, situate tot pe strada Busuiocului, dar la numerele 1 bis şi 3. Parcele au fost alipite într-un teren construibil de 211 mp.  
  
Amintim că, la începutul anului, Ramona Daniela Dospinescu a fost suspendată din funcţia de director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa. În aceeaşi perioadă, procurorul Andrei Bodean, de la DNA Constanţa, a decis extinderea cercetării penale pentru abuz în serviciu a fostului primar Mazăre, pentru că acesta din urmă nu ar fi dispus suspendarea din funcţiile publice pe care le deţineau, în cadrul Primăriei Constanţa, patru persoane judecate alături de el în Dosarul Retrocedărilor. Este vorba despre Constantin Racu, fostul director al Direcţiei Administraţie Publică, Ramona Daniela Dospinescu, directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica, directorul Direcţiei Tehnic - Investiţii, şi Nora Alina Chircă, consilier juridic. Între timp, fostul primar al Constanţei a fost trimis în judecată în acest dosar. 

 
Ramona Dospinescu este coinculpată în celebrul Dosar al Retrocedărilor, alături de  Radu Mazăre sau Nicuşor Constantinescu. Aceasta a făcut parte din comisia de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, alături de Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic -  Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi de consilierii juridici Cristian TălpăuNora Alina Chircă şi (fost) Ghiţulescu Bogdan. În sarcina lor au fost reţinute infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere a Ramonei Dospinescu, document completat pe 26 mai 2014, aceasta deţine un teren în Constanţa, din 2013, cumpărat alături de soţ, în suprafaţă de 19 mp. Tot în Constanţa, soţul său, omul de afaceri Nicolae Dospinescu, mai are două apartamente, dar şi o casă de locuit, de 300 de metri. La Istria, aceasta a cumpărat în 2004 o casă de locuit de 2.700 de metri pătraţi, alături de mama sa, Dorina Petcu Lovin.
 
Fostul director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa, Ramona Daniela Dospinescu, a fost câştigătoarea trofeului "Zece oameni de valoare pentru Constanţa", categoria Administraţie, ediţia 2014, în cadrul evenimentului cu acelaşi nume organizat de Clubul Isis.

La capitolul businessuri legate de numele Dospinescu intră şi cumpărarea unui imobil situat pe strada Traian numărul 39. Povestea este foarte întortocheată: imobilul cu pricina a fost deţinut, până în urmă cu ceva ani, de Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP), instituţie condusă, la vremea respectivă, de Radu Babuş, colegul de partid al lui Nicolae Dospinescu, de asemenea coinculpat în acelaşi Dosar al Retrocedărilor. De la RAEDPP, casa de pe strada Traian a ajuns la familia Angelei Paraschiv, inspector în cadrul Direcţiei de Patrimoniu.

 
Citeşte şi
Strada Traian 39:Din secretele familiei Dospinescu (galerie foto + document)

Bijuterii moştenite

În ceea ce priveşte averea şi interesele, Ramona Dospinescu declara, în 2014, pe lângă clădiri şi terenuri, o moştenire compusă din bijuterii, a căror valoare nu este însă menţionată. Nu în ultimul rând, fost şefă de la Primărie are şi o datorie de 400.000 de lei la Banca Transilvania, în urma unui contract semnat în 2008. În 2013, Ramona Dospinescu a ridicat un salariu anual de 53.960 (probabil lei) de la Primăria Constanţa, în timp ce soţul său a obţinut două salarii de la MD Sea Fares Constanţa - Staţie Carburanţi Dana 0 şi de la Port Prest Services SRL, totalizând 14.080 de lei, la care se adaugă şi alocaţiile celor doi copii, a câte 504 lei. 

Din declaraţia de interese reiese că Ramona Dospinescu este membru al Asociaţiei Corpul Experţilor Tehnici din România - filiala Constanţa, al Asociaţiei Europene pentru Drept Bancar şi Financiar, filiala Constanţa, precum şi al Asociaţiei Centrul Zonal de Mediere şi Concordat Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii