Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Impresionanta“ participare... virtuală la montarea tutorilor pentru copacii tineri. 26 de participanţi şi 43 interesaţi pe Facebook, iar în realitate, doar… 13

ro

18 Jun, 2018 00:00 2132 Marime text
Şi de data aceasta Facebook-ul s-a dovedit mai „forţos“ decât realitatea. În speranţa că va reuşi să convingă mai mulţi constănţeni, avocatul Cătălin Filişan, iniţiatorul unei adevărate campanii de... împădurire a Constanţei şi, implicit, de curăţare a aerului de toate belelele pe care le inhalăm, a creat un eveniment intitulat „Montare tutori la copacii tineri“ pe reţeaua socială transformată în dependenţă. Şi, ce să vezi, 26 de persoane urmau să participe la acţiunea de sâmbătă, 16 iunie, din parcul de la Gară, iar alte 43 erau chiar... interesate.
ZIUA de Constanţa a transmis live de la locul „faptei“, tocmai în speranţa că puterea exemplului îi va mişca pe constănţeni din zona de confort.
 
În fine, acţiunea a avut loc cu 13 persoane, dintre care patru aduse de Liviu Tramudana, reprezentantul Primăriei Constanţa. Ideea era una simplă: până la toamnă, când se va putea relua plantarea de copaci, e nevoie ca tinerele lăstare să fie susţinute cu tutori, care nu se pot monta singuri. Aceasta ca să fim siguri că vor rezista şi vor ajunge acei copaci să ne ajute să respirăm un aer mai curat.
 
E drept că ora 9.30 într-o zi de sâmbătă nu este tocmai comodă pentru constănţeanul workoholic din celelalte cinci zile ale săptămânii. Dar să ştiţi că nu a fost mare lucru şi am reuşit în vreo două ore să montăm aceşti tutori la 50 de copăcei. Cu cât eram mai mulţi, cu atât se finaliza mai repede... Dar asta e, poate peste două săptămâni, când se va relua acţiunea, adică pe 30 iunie, vom reuşi să fim mai mulţi! De dragul a tot ceea ce poate oferi copiilor noştri coroana unui copac îngrijit la timp.
 

Iubiţi copacii! Oferă atât de multe şi nu cer nimic în schimb...

 
Copacii combat schimbările climatice! Copacii curăţă aerul! 4.000 mp de copaci oferă oxigen pentru 18 oameni! Copacii răcoresc străzile şi oraşul! Copacii reduc consumul de energie! Copacii reduc evaporarea apei! Copacii previn poluarea solului! Copacii previn eroziunea solului! Copacii fac diferenţa între anotimpuri! Copacii protejează copiii de razele ultraviolete! Copacii ne ţin departe de stres! Copacii aduc plusvaloare cartierului nostru! Copacii aduc oamenii împreună!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii