Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Guvernul României introduce o nouă taxă de mediu în valoare de 80 lei tona de deşeu nepericulos

ro

03 Jan, 2017 13:37 3590 Marime text
Începând cu data de 01.01.2017, compania Polaris M Holding anunţă că este obligată să majoreze tariful serviciului de salubrizare la toate punctele de lucru deoarece a intrat în vigoare legea nr. 384/2013 care instituie taxa de mediu în valoare de 80 de ron, aplicată pe tonă de deşeu inert şi nepericulos depozitată la depozitul de deşeuri nepericuloase.

Achitarea taxei de mediu este o obligaţie legală, aplicată la nivel naţional tuturor cetăţenilor, agenţilor economici şi instituţiilor publice prin intermediul operatorilor de salubrizare. Procedura de aplicare a noii taxe este următoare: taxa de mediu va fi inclusă în tariful de salubrizare, operatorul de salubrizare colectează taxa, plăteşte operatorul depozitului de deşeuri nepericuloase (taxa de depozitare plus taxa de mediu), pentru că în final, depozitarul să vireze integral taxa de mediu Administraţiei Fondului de Mediu.

Introducerea taxei de mediu are drept consecinţă majorarea tarifului de salubrizare fără ca Polaris să obţină beneficii financiare în urma aplicării acestei taxe.

Polaris anunţa toţi cetăţenii că singura calitate pe care-o deţine în cadrul acestui demers este de simplu intermediar în încasarea unei taxe fiscale. Obiectivul final al aplicării taxei îl reprezintă virarea acesteia la Administraţia Fondului de Mediu, prin intermediul căreia se reîntoarce, astfel, la Guvern, la iniţiatorul taxei.

De asemenea, compania Polaris asigura toţi cetăţenii de transparenţa cu care se va aplica noul tarif de salubrizare şi îşi pune, în continuare, serviciile la dispoziţia cetăţenilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii