Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţionarii, volum dublu de muncă Fermierii sunt revoltaţi pentru că nu primesc banii de la APIA

ro

14 Apr, 2016 00:00 2428 Marime text

 
Mai mulţi fermieri din judeţul Constanţa sunt revoltaţi de faptul că s-au înscris în programul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) pentru anul 2015 pentru a le fi decontate o parte dintre cheltuielile pe care le-au făcut cu plantarea cerealelor sau cu creşterea animalelor, însă nu au primit banii nici acum. Pe de altă parte, reprezentanţii APIA au anunţat că au început autorizarea cererilor unice de plată începând cu data de 7 aprilie, însă, la aproximativ o săptămână distanţă, fermierilor nu le-a intrat niciun leu în conturi.
 
Cu alte cuvinte, în data de 6 aprilie erau pregătite pentru autorizarea la plată 536.160 de cereri unice de plată, în valoare totală de 300 de milioane de euro, din campania pentru anul 2015 desfăşurată de APIA. Dintre acestea, peste 27.000 de cereri urmau să fie plătite în data de 8 aprilie. Mai mult, reprezentanţii APIA anunţau, într-un comunicat de presă din data de 8 aprilie, că plăţile vor continua din această zi.
 
„Este important de reținut că plățile se efectuează progresiv începând cu data de astăzi, pe măsură ce dosarele fermierilor sunt procesate și validate pe tot fluxul de lucru din cadrul sistemului informatic, pentru fiecare schemă de plată pentru care s-a făcut solicitarea. Funcționarii APIA împreună cu specialiștii consorțiului condus de SIVECO România depun toate eforturile în vederea respectării cu strictețe a termenelor planificate și comunicate, astfel încât fondurile să ajungă cât mai repede la fermieri“, se arată în comunicatul de presă remis de APIA.
 
În judeţul Constanţa au primit OK-ul pentru plată 3.800 de cereri ale fermierilor. „Noi vă putem spune că avem pe lista de plată 4.979 de fermieri din judeţul Constanţa. Dar nu depinde de noi ca ei să primească banii, pentru că fondurile sunt virate direct de la sediul central al APIA în conturile fermierilor. Plăţile se fac de la Bucureşti în ordinea în care vin cererile de la judeţe. Noi estimăm că vom soluţiona toate cererile primite spre sfârşitul acestei perioade. Oricum, facem eforturi pentru primire şi autorizare“, a declarat directorul adjunct al APIA Constanţa, Stelian Belu.
 
Acesta se mai plânge de faptul că, în acest an, perioada de plată pentru campania din anul 2015 coincide cu perioada de înscriere pentru campania de plată a anului 2016. Mai exact, funcţionarii APIA au un volum dublu de muncă până la data de 10 iunie a acestui an, atunci când este termenul final de înscriere în campania pentru 2016. 
 
Reamintim că, în ceea ce privește campania 2015, APIA a efectuat plăţile în avans pe suprafaţă, autorizând la plată suma de 255,4 milioane de euro pentru un număr de 602.159 de fermieri. Diferenţa de plată de 1,34 de miliarde de euro aferentă plăţilor directe pe suprafaţă, până la plafonul financiar alocat României în campania 2015, care este în valoare de 1,59 de miliarde de euro, se va efectua în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare, până la data de 30 iunie 2016.
 
Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Bugetul Naţional, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii