Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost consilier judeţean cu dosar CNSAS Dumitru Manole va fi numit cetăţean de onoare al judeţului

ro

24 Oct, 2012 02:34 3607 Marime text
Manole_Dumitru.jpgConsiliul Judeţean Constanţa (CJC) vrea să-l facă pe fostul consilier judeţean Dumitru Manole cetăţean de onoare al judeţului. Este vorba despre proiectul de hotărâre numărul 1 inclus pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a CJC. În raportul proiectului este menţionat: „În semn de recunoştinţă pentru o viaţă dedicată comunităţii şi spaţiului dobrogean, Direcţia Coordonare Instituţii Subordonate consideră oportună acordarea celei mai înalte distincţii civile acordate de instituţia noastră, Titlul de «Cetăţean de onoare al Judeţului Constanţa», domnului Manole Dumitru, membru fondator al Asociaţiei Producătorilor Agricoli Privaţi de Cereale şi Plante Leguminoase Constanţa, doctor în Ştiinţe Economice şi unul dintre primii membri fondatori ai FC Farul Constanţa".

Dumitru Manole a fost consilier judeţean, însă la finalul anului 2009 a demisionat. La momentul respectiv, el şi-a motivat decizia prin nişte probleme de sănătate. Tot atunci au apărut, însă, informaţiile potrivit cărora Manole are un dosar de colaborator al fostei Securităţi. Fostul consilier judeţean a avut primul termen în acest procesul privind calitatea de colaborator pe 17 martie 2010. Potrivit Portalului Instanţelor de judecată, în şedinţa publică din 20 iunie 2011 a fost respinsă excepţia lipsei de interes, a fost admisă acţiunea Consiliului Naţional de pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi a fost constatată „calitatea de colaborator în privinţa pârâtului". „Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare", se arată pe Portalul instanţelor. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul cu numărul unic 11446/2/2009. În pofida faptului că a avut această posibilitate, Manole nu a formulat recurs, informează Portalul instanţelor de judecată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii