Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:04 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forţele Navale în doliu Cine sunt militarii care au murit în Afganistan (video)

ro

24 Sep, 2013 00:00 5991 Marime text
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a semnat ordinele de avansare în grad ale celor doi militari români morţi în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de luptă. Cei doi, maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, şi plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, erau membri ai Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Ieri, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi eroi. Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.
Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Adrian Postelnicu locuia într-un bloc de pe strada Murelor din Constanţa. Colegul său Vasile Claudiu Popa era din Alba Iulia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii