Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:45 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

floareadinasfalt.ro Pentru Andreea (galerie foto)

ro

13 Apr, 2017 22:41 3412 Marime text
Ar fi cerut-o de sotie. Poate chiar aici pe pod, poate cativa pasi mai incolo in catedrala, poate putin mai incolo asezati in St James Park sub un cires inflorit, in bataia clopotelor...
 
Daca ar fi trecut pe acest pod cu cateva minute mai devreme sau mai tarziu s-ar fi casatorit...Ar fi venit poate in fiecare an aici sa isi sarbatoreasca aniversarea, ar fi venit cu copiii lor si ar fi stat asezati pe o banca tinandu-se de maini, privindu-i cum se zbenguie prin iarba si cum alearga dupa veverite.
 
Ar fi revenit aici impreuna, an de an, sa isi aminteasca ziua cand a cerut-o de sotie...intr-o zi frumoasa ca asta, cand in Londra e soare, liliacul a inflorit, lacramioarele surad albe de prin gradini, calele incuviinteaza nobile cantecul pasarilor....Insa Andreea nu mai e aici sa le vada. Si nu le va mai vedea niciodata. Nu mai e aici sa primeasca zambind inelul pregatit cu atatea emotii si cu atata iubire de iubitul ei ( cine stie de cat timp pregatise el fiecare pas al marii intrebari, cine stie de cate ori repetase in minte fiecare clipa a zilei ce avea sa ii lege pentru totdeauna, cine stie cu cate emotii cumparasera ei biletele si planuisera fiecare pas al zilei ce trebuia sa fie una dintre cele mai frumoase din viata lor?!) Nu, Andreea nu mai e aici sa isi intemeieze familia pe care si-o dorea, sa isi mangaie copiii pe care ii visa, sa le fie sprijin parintilor care o iubeau ca pe ochii din cap...Ieri a fost deconectata de la aparatele care o tineau in viata.
 
Andreea a murit pentru ca s-a intamplat sa fie pe un pod din Londra cand un idiot criminal care conducea cu peste 120 de kilometri la ora a intrat în oamenii aflați pe Podul Westminster, a ucis trei oameni și a rănit alți 50, înainte de a înjunghia motal un polițist din curtea Parlamentului britanic, in data de 22 martie.
 
Atacul terorist a durat 82 de secunde. 82 de secunde au facut diferenta intre o nunta si poate o viata ca in povesti si un comunicat plin de durere pe care nu il poti citi decat cu ochii in lacrimi:
 
"Dupa ce s-a luptat pentru viata ei timp de 2 saptamani, indragita noastra Andreea, minunata fiica, sora, partenera, prietena dedicata si cea mai unica si iubitoare de viata persoana, a fost in mod crud si brutal scoasa din vietile noastre in cel mai cumplit mod. Va ramane mereu in amintirea noastra ca o raza de soare care va straluci pentru totdeauna in inimile noastre"
 
Astazi suntem in 7 aprilie, podul e plin de buchete de flori aduse ca omagiu victimelor atentatului. Printre ele se afla si un singur trandafir alb adus de iubitul Andreei, venit in carucior cu rotile...
 
Merg plangand pe pod si imi vine sa urlu. Mor atatia oameni nevinovati in fiecare ceas, mor atatia copii...dupa cateva minute de privit sau de citit stirile nu mai pot respira, ma sufoc, imi vine sa urlu- "opriti planeta, vreau sa cobor!"...Ma intreb in ce lume nebuna va trai fetita mea? Ce raspunsuri ii voi da eu cand ma va intreba de ce se intampla
toate astea? Cum sa fac eu sa o ajut sa poata in continuare iubi, spera si zambi, in atatea valuri de ura, nedreptate si durere?
 
Ma opresc la randurile ce insotesc un buchet de flori de pe
pod..."Cand eram mic si vedeam ceva ce ma speria la stiri mama mea imi spunea: "cauta-i pe cei care ajuta. Vei gasi intotdeauna oameni care ajuta"
 
Astazi, cand ne este inima la Andreea si plange sufletul in noi ca nu putem face nimic sa reparam toata nedreptatea asta din lume, iata ca aceste randuri ne pot da tuturor un sens si o mangaiere...
 
Inaintez pe pod si vad doi indragostiti ce se saruta. Putin mai incolo doi tineri proaspat casatoriti fac poza pentru albumul de nunta. Ceva mai incolo un cuplu de pensionari care isi fac un selfie si isi zambesc ca doi adolescenti. O vad pe Andreea in fiecare din ipostazele astea de care nu mai are parte. Ma indrept spre parc, spre lebede, ciresi, veverite, inghetata si spre atatea alte lucruri de care Andreea nu se mai bucura acum. "Fata frumoasa cu dragoste de viata, tu poate ca esti acum mireasa intr- o lume mai buna..."
 
O raza de soare cum e amintirea. ei in sufletele celor care au iubit-o lumineaza un buchet de flori si o scrisoare. Sunt randurile unui copil musulman de 8 ani...
 
"Daca unul dintre noi sangereaza, noi toti sangeram,
Daca unul dintre noi plange, noi toti plangem,
Daca unul dintre noi moare, noi toti murim..."
 
Imi iau copilul si plec straduindu-ma sa nu imi mai fie teama. Si ma gandesc ca poate totusi, daca unul dintre noi isi da silinta, clipa de clipa, sa fie mai bun, poate ca noi toti suntem mai buni...
 
Mai mult de atat din pacate nu stiu ce putem face... pentru Andreea, pentru toate visele ei ce au fost facute tandari si pentru toti copiii ce vin dupa noi...
 
Sursa: www.floareadinasfalt.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii