Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finalele de la Constanţa Ce rezultate au obţinut candidaţii la parlamentare

ro

11 Dec, 2012 03:01 2764 Marime text
rezultate_finale_1.jpgUSL a câştigat detaşat cele 14 mandate de parlamentari de la Constanţa, formaţiunea politică adjudecându-şi cu majoritate de voturi toate cele zece colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor, dar şi cele patru colegii de la Senat.

Vezi ierarhia partidelor politice

BEJ a anunţat, ieri, la ora 18.00, rezultatele finale înregistrate de partidele politice în contextul alegerilor parlamentare. Aşadar, USL are pe colegiile de Senat un procent de 63,84% din numărul total de voturi valabil exprimate, PP-DD se află pe locul doi cu un procent de 17,57%, iar ARD, pe locul trei, cu 15,97% din numărul de voturi valabil exprimate. La Camera Deputaţilor, situaţia era asemănătoare. Astfel, USL a obţinut 60,42% din voturi, PP-DD - 16,37%, iar ARD - 15,51%.

Iată rezultatele pe colegii

Colegiul Senat 1 a fost câştigat de ministrul Culturii, Puiu Haşotti care a candidat din partea USL cu 68,61% din voturile valabil exprimate. Al doilea clasat este Gabriel Candindatu, din partea PP-DD care a obţinut 20,38% din voturi. Florian Constantin, candidatul ARD a fost ales doar de 8,72% dintre alegători.

Senatorul PSD, Nicolae Moga a câştigat un nou mandat pe Colegiul 2 Senat cu 63,04% din voturi. Acesta este urmat de Marian Vasiliev, candidat PP-DD, care a obţinut 20,19% din sufragii. Pe locul trei se află candidatul ARD, Tănase Barde cu 13,73% din voturile valabil exprimate.

Potrivit BEJ, Colegiul Senat 3 a fost câştigat detaşat câştigat de senatorul USL Alexandru Mazăre cu 66,78% din numărul de voturi valabil exprimate. Gheorghe Măndilă, candidatul ARD a obţinut 15,85% din voturi, în timp ce Sali Negiat, candidatul PP-DD a convins doar 14,57% dintre electori să-l aleagă.

Pe Colegiul Senat 4, alegătorii l-au ales cu majoritatea de voturi pe candidatul USL şi senatorul Mircea Banias cu 58,76%. Christian Gigi Chiru, candidatul ARD a obţinut 24,13% dintre voturi, iar Maria Stavrositu, candidata PP-DD a fost votată de 14,24% dintre cetăţenii prezenţi la urne.

Colegiul 1 Camera Deputaţilor a fost câştigat cu majoritate de voturi de Gheorghe Dragomir, candidatul USL, cu 61,37% din voturile valabil exprimate. Pe locul doi e situează, Mihai Tararache, candidatul PP-DD, cu 23,53% din sufragii, în timp ce Stelian Gima, din partea ARD a obţinut 8,66%.

Mihai Lupu a câştigat şi el un nou mandat de deputat, obţinând peste 50% plus 1 din voturile alegătorilor din Colegiul 2 Deputaţi. Mai precis, Mihai Lupu, candidatul USL a fost votat de 64,53% dintre alegători, Stelică Murariu, candidatul PP-DD a obţinut 17,39% dintre sufragii, iar Camelia Pleşca, candidata ARD a avut susţinerea a 9,23% din electoratul de pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor.

Cristina Dumitrache a câştigat un nou mandat de deputat în Camera Deputaţilor Colegiul 3 cu 58,92% din voturi. Andrei Condurăţeanu, din partea PP-DD a obţinut 25,01% din voturi, în timp ce Tudor Şerban, ARD a fost ales de 8,88% dintre alegători.

Potrivit rezultatelor finale, Radu Babuş, candidatul USL, va reprezenta Colegiul 4 Camera Deputaţilor, el fiind votat de 60,65% dintre alegători. Dumitru Bocai, candidatul PP-DD a obţinut 15,84% din voturi, în timp ce deputatul Constantin Chirilă, candidatul ARD a fost ales de 15,51% dintre electori.

De asemenea, Colegiul 5 Camera Deputaţilor a fost câştigat fără drept de apel de Victor Manea, candidat USL. Iată rezultatele finale pe acest colegiu: Victor Manea, USL - 56,43%, Zanfir Iorguş, ARD - 18,14%, Emanuela Gavrilă, PP-DD - 17,22.

Pe Colegiul 6 Camera Deputaţilor, câştigător cu peste 50% plus 1 din voturi este Eduard Martin. Iată rezultatele finale: Eduard Martin, USL - 61,58%, Roman Iustin Fabian, ARD - 15,54%, Nicolae Şandru, PP-DD - 15,14%.

Colegiul 7 Camera Deputaţilor a fost adjudecat de Mircea Titus Dobre, candidatul USL. Acesta a obţinut 63,34% din voturi, iar următorii clasaţi Mircea Stoian, PP-DD a primit 15,62% din voturi, în timp ce Oana Maria Florea, ARD, a fost aleasă de 14,14% dintre alegătorii de pe Colegiul 7.

Colegiul 8 Camera Deputaţilor va fi reprezentat de Manuela Mitrea. Candidata USL a obţinut 63,67% din voturi, în timp ce Andrei Gheorghe, candidatul ARD a primit 16,10% din sufragii, iar George Andrei Popescu, candidatul PP-DD a fost ales de 13,14% dintre alegători.

Remus Cernea a câştigat mandatul de deputat în Colegiul 9 Deputaţi din partea USL cu 57,23%. Dănuţ Culeţu, candidatul ARD a obţinut 24,05% din voturile valabil exprimate, iar Gheorghe Slabu, candidatul PP-DD a fost ales de 10,81% dintre alegătorii de pe Colegiul 9.

Colegiul 10 Camera Deputaţilor a fost adjudecat de Mădălin Voicu din partea USL cu 57,71% din voturi. Florin Gheorghe, candidatul ARD a întrunit 21,79% din sufragii, iar Nicoleta Ploscaru, candidata PP-DD a obţinut 12,27% din voturile valabil exprimate pe Colegiul 10.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii