Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:02 20 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Făgădău - „Vom semna contractul de execuţie cu o condiţie“ Contestaţia privind contractul de reabilitare a Parcului Arheologic, respinsă de CNSC (document)

ro

19 Oct, 2015 00:00 1817 Marime text


Primăria Constanţa a organizat, vara trecută, o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic - Municipiul Constanţa“. Ofertele au fost deschise pe data de 8.06.2015, ora 13.00.
 
Unul dintre ofertanţi, nemulţumit de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 132190/17.09.2015 de către Municipiul Constanţa, şi anume asocierea SC Euromateria SRL (lider) - SC Rico SRL, a depus la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) o plângere, înregistrată cu nr. 18364/23.09.2015.
 
Prin contestaţia depusă, au fost solicitate anularea deciziei prin care oferta depusă de Asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL a fost declarată „inacceptabilă“, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) şi art. 81 din HG nr. 925/2006, anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, inclusiv a deciziei prin care a fost desemnată
oferta câştigătoare, precum şi obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de achiziţie şi reevaluarea ofertei depuse de asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL şi stabilirea ofertei câştigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire menţionat în invitaţia de participare şi în fişa de date a achiziţiei.
 
L-am contactat pe primarul interimar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, căruia i-am adresat următoare întrebare: „CNSC a respins contestaţia formulată de SC Euromateria SRL privind licitaţia organizată de Primăria Constanţa pentru atribuirea contactului «Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic - Municipiul Constanţa». Acest lucru înseamnă că procedura va continua? Municipalitatea se va încadra în termenul pentru accesarea fondurilor europene? Mai ales că, în ultima şedinţă a CLM Constanţa, aţi declarat că se va renunţa la acest proiect, din cauza contestaţiei“.
 
„Îmi doresc să realizez acest proiect, pentru că este o completare a proiectului de reabilitare a Peninsulei. Vom semna contractul de execuţie cu condiţia ca minimum 80% dintre lucrări să se execute până pe 31.12.2015 şi să fie complet finalizate până în primăvara anului viitor“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Decebal Făgădău.

Contestaţie respinsă 

În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, pe data de 12 octombrie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de SC Euromateria SRL, în contradictoriu cu Municipiul Constanţa. De asemenea, a dispus continuarea procedurii de achiziţie publică.

Registrul Comerţului, despre Euromateria SRL

Cu sediul social în municipiul Bucureşti, strada Wilhelm Filderman, Euromateria SRL a fost înfiinţată pe 17.02.2015. Firma provine din schimbarea sediului în alt judeţ. Capitalul social, format din 1.000 de părţi sociale, este deţinut de Răzvan-Mihai Gheorghe, care este şi administratorul firmei ce are ca obiect de activitate „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Răzvan-Mihai Gheorghe mai este asociat în Tehno Deviz Construct SRL şi Wiga Teal SRL, dar şi în mai multe societăţi radiate: Rivan Mar SRL, Promillenaria Cons SRL.
 
Rico SRL a fost înfiinţată pe 17.06.1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Celulozei. Capitalul social, compus din 1.008.580 de părţi sociale, este deţinut de Marcel Cornel Gheorghe. Administratorul judiciar al firmei este GD Reorganizare şi Lichidare IPURL. Rico SRL se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a instituit sechestru asupra părţilor sociale pe care debitorul Marcel Cornel Gheorghe le deţine în cadrul SC Rico SRL, respectiv un număr de 1.008.580 de părţi sociale, până la concurenţa sumei de 4.479,40 de lei.

Parc în stil Art Nouveau

Proiectul de reabilitare a Parcului Arheologic, în valoare de 11.976.370,08 lei, este finanţat prin Programul Operaţional Regional. În cadrul acestuia, urmează să fie executate lucrări de reabilitare şi amenajare, în scopul creşterii calităţii vieţii în zona vizată, prin reabilitarea infrastructurii urbane şi modernizarea spaţiului verde. Obiectivele proiectului sunt: reabilitarea aleilor şi a spaţiilor verzi, inclusiv crearea/modernizarea utilităţilor publice necesare funcţionării parcului, reamenajarea zonei de parc în stil Art Nouveau, cu mobilier urban, stâlpi de iluminat de epocă, reamenajarea, reabilitarea şi extinderea spaţiului verde, punerea în valoare a vestigiilor istorice şi a monumentelor existente, crearea de locuri de joacă pentru copii.
 
Potrivit proiectului, vor fi reabilitate toate aleile pietonale şi carosabile, care vor fi pavate cu granit, dar şi trotuarele din zonă. În interior, vor fi amenajate două locuri de joacă pentru cei mici. La acestea se adaugă şi un loc special de fitness urban. Spaţiul verde va fi şi el îmbogăţit, urmând să fie plantaţi 300 de arbori înalţi, 218 arbuşti şi 22.245 de metri de gard viu. Vor mai fi amplasate şi alte obiecte arheologice, iar zidul cetăţii va fi reabilitat. În ceea ce priveşte mobilierul urban, parcul va cuprinde 177 de bănci din fontă, 40 de pergole metalice, 178 de stâlpi de iluminat din fontă cu un braţ şi 21 de stâlpi indicatori din fontă. Totodată, vor mai fi amplasate panouri informative cu privire la obiectele arheologice, scrumiere din fontă, coşuri de gunoi, un grup sanitar, patru toalete ecologice, şase cişmele şi două fântâni arteziene. Întregul parc va fi supravegheat de un sistem video, iar spaţiul verde va beneficia de întreţinere printr-un sistem automat de irigat.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi consulta anunţul de participare la licitaţia pentru atribuirea contractului „Achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii «Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic», Constanţa“.

Citeşte şi
Fondurile europene ratate! Şoseaua de coastă, Parcul arheologic şi Căminul de bătrâni au fost amânate de municipalitate
Bani europeni pentru reabilitarea parcului Primăriei Constanţa şi pentru un nou cămin de bătrâni
12 milioane de lei pentru reabilitarea parcului Primăriei Constanţa în stil Art Nouveau (document)

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • chivu andrei 19 Oct, 2015 15:58 acum am inteles, daca nu este gata pana la primavara nu se mai face ca nu-i foloseste dleui Fagadau in campanie, dupa - sa vina prapadul - daca nu mi-am ract gur cu gardul asta viu si la dansul si la directia spatii verzi - boschetii acestia sunt specifici comunismului si atat bre :)
  • chivu andrei 19 Oct, 2015 15:49 parc de arhelogie Art Nouveau??? pai stilul a aparut abia la inceputul secolului XX bre, cu antichitatea cetatii cum ramane??? nu stiu de ca am impresia, dar gardul ma asuclta cu mai multa atentie decat stimatii nostri edili