Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

EXCLUSIVITATE. Un mare bulevard din Constanţa va fi transformat complet! Stâlpii de iluminat se mută pe mijloc

ro

14 Apr, 2016 00:00 9614 Marime text


Potrivit unor surse bine informate, Primăria Constanţa face demersuri intense pentru un proiect ambiţios care vizează schimbarea completă la faţă a bulevardului Alexandru Lăpuşneanu, una dintre principalele magistrale ce leagă oraşul de staţiunea Mamaia.
 
Deşi au fost demarate o serie de lucrări chiar din primăvara acestui an, acestea nu au legătură cu proiectul viitor, care presupune schimbări radicale.

"Există, într-adevăr, un astfel de proiect. Vreau să reconfigurez tot bulevardul Lăpuşneanu, de la un capăt la altul. Du iluminat pe mijloc, cu sistematizare intersecţii - pentru că avem multe zone de conflict la străzile Sucevei, Nicolae Iorga şi altele -, sistematizare însemnând nu doar sensuri giratorii. Va fi reglementată parcarea, nu va mai fi aşa haotic, cum a fost până acum. După modelul bulevardului Tomis, alveolele în trotuar se vor desfiinţa, iar trotuarul va redeveni trotuar", a declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de Constanţa, viceprimarul cu atribuţii de primar, Decebal Făgădău.

 
Una dintre marile schimbări va fi aceea că iluminatul public se va muta chiar pe centrul magistralei. "Veţi vedea, se schimbă iluminatul public şi multe altele. Se va face pistă de biciclete, care va fi amenajată pe tot bulevardul. Nu este vorba despre proiectul demarat de pe acum, este un proiect de sine stătător. De anul viitor va începe proiectul. Până atunci, facem tot felul de studii, aşa cum se cere", a adăugat Făgădău.
 
Mai mult, în dezbatere publică este un proiect de hotărâre privind asigurarea de locuri de parcare. Dacă va fi adoptat, investitorii care vor avea construcţii mai mari de două etaje îşi vor asigura locurile de parcare în incinta proprietăţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii