Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusivitate - Cum ii cheama pe delfini in limba romana Ni-Ni - Fetita, Pei-Pei - Bebelus, Chen-Chen - Rasarit de Soare

ro

31 May, 2010 03:17 21883 Marime text
cap_4.jpgConsulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Wang Tieshan, ne-a precizat în exclusivitate, că în limba română Ni-Ni înseamnă fetiţă, Pei-Pei - bebeluş, iar Chen-Chen - răsărit de soare. Numele noilor „vedete" de la Delfinariu va fi schimbat în curând în nume româneşti.

Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen au fost „cazaţi" sâmbătă la Delfinariu, în jurul orei 17.00, fiind transportaţi în bazinul neacoperit cu ajutorul unei macarale. Masculul Pei-Pei a fost primul dintre cei trei delfini aduşi din China care a intrat în bazinul Delfinariului constănţean, făcând imediat primul spectacol, încercând să se obişnuiască cu noul lui cămin.

Potrivit directorului Delfinariului, Adrian Mânăstireanu, în cazul în care delfinii se vor acomoda şi nu vor interveni alte probleme, copiii îi vor putea vedea făcând prima reprezentaţie pe 15 iulie.

delfini.jpgDelfinii au fost transportaţi în condiţii speciale cu avionul, până pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, iar apoi cu câte un tir până la Delfinariul din Constanţa. Odată cu cei trei delfini, au venit şi doi antrenori chinezi - unul dintre ei fiind maestru în antrenarea mamiferelor marine - şi vor sta în ţara noastră timp de trei luni pentru a monitoriza mamiferele. „Ei se află încă sub efectul calmantelor, iar medicii care i-au însoţit ne-au asigurat că transportul s-a desfăşurat în condiţii normale", a precizat Adrian Mânăstireanu, la sosirea delfinilor pe aeroport.

Pe durata zborului, delfinii au fost ţinuţi în bureţi umezi şi acoperiţi în plastic. Cele trei vedete au fost aduse de la Beijing Aquarium, pentru care Consiliul Judeţean Constanţa a plătit 360.000 de euro, iar pentru transport, 200.000 de euro.

Iniţial, aeronava care a transportat delfinii trebuia să ajungă pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu la ora 12.45, însă a întârziat două ore şi jumătate, pe aeroportul Otopeni. La Delfinariu, de cele trei vedete se vor ocupa Nicoleta Ursu, medicul veterinar specializat în mamifere marine de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, şi dresorul Alexandru Florin Mazili.

Din iulie 2009, după moartea delfinului Mark, cel mai longeviv mamifer al Delfinariului din Constanţa, vizitatorii au mai putut urmări doar demonstraţiile a doi lei de mare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alex 18 Oct, 2015 20:01 Frmos!
  • Lorenzo 31 May, 2010 12:43 Atunci cand se vrea un lucru se poate chiar si cu niste costuri cu care Cosiliul Judetean Constanta este obisnuit.Era si cazul ca Delfinariul din Constanta sa prinda din nou viata,sa redevina atractia publicului in toate anotimpurile acum este timpul managerilor de a-si face treaba bine pentru ca Delfinariul sa faca cinste constantenilor,edililor si de ce nu tarii noastre Romania.