Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este în continuare preşedinte al CA-ului Florina Marcu a atacat în instanţă suspendarea din funcţia de administrator al SC Telegondola

ro

03 Oct, 2013 00:00 2950 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, la finalul lunii septembrie, dosarul cu numărul 8552/118/2013, în care reclamant este Florina Marcu, iar pârâţi SC Mamaia SA, Municipiul Constanţa şi SC Telegondola Mamaia SRL prin administrator judiciar Global Insolvency SRL. Potrivit portalului instanţelor, obiectul dosarului este „acţiune în anulare a hotărârii AGA”.

Ce prevede, mai exact, acest dosar? Conform reclamantului, Florina Marcu, este vorba despre atacarea în instanţă a unei hotărâri AGA. „Am atacat în instanţă o hotărâre a AGA prin care s-a decis suspendarea mea din funcţia de administrator al SC Telegondola pentru că această hotărâre nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi pentru că nu a fost înregistrată la registrul Camerei de Comerţ. Mai mult, am fost singurul administrator suspendat, or nu se poate să suspenzi din funcţie un singur administrator”, susţine Marcu.

Potrivit explicaţiilor sale, această decizie a AGA a fost luată pe 16 iunie 2012. Florina Marcu era administrator al SC Telegondola din aprilie 2010. Interesant este însă faptul că, deşi nu mai este administrator al societăţii, Marcu este în continuare preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Telegondola.

Reclamantul a ţinut să menţioneze şi faptul că înainte de decizia AGA atacată acum în instanţă ar fi trebuit să fie convocată o şedinţă a Consiliului de Administraţie.
Florina Marcu a fost membru în mai multe partide, dintre care amintim  PNŢCD. Întrebată dacă este posibil ca schimbarea sa din funcţia de administrator al societăţii să fi avut un substrat politic, Marcu a declarat: „Nu pot să răspund la această întrebare”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii