Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:31 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elan şi Mihaela, latifundiari de Constanţa

ro

18 Nov, 2008 02:10 5600 Marime text

deschidere_mihaela_si_elan.jpgFostul cuplu a solicitat întregirea proprietăţilor pe care le achiziţionase de la Holland Development. Ex-familia „Mihaela Rădulescu" şi-a întregit, prin bunăvoinţa Consiliului Local Constanţa, proprietăţile din Constanţa. Prin noile „petice" achiziţionate, Mihaela Răduescu şi Elan Schwartzenberg aproape că au devenit adevăraţi latifundiari „de Constanţa".

Concret, firmele SC Mihaela Rădulescu SRL şi SC Seaview Advertising SRL au beneficiat de decizia Consiliului Local Municipal Constanţa privind vânzarea prin negociere directă a unor terenuri situate taman lângă proprietăţile lor din Mamaia. Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de Consiliu Local din 22 octombrie. Primul dintre terenurile pentru care s-a aprobat vânzarea prin negociere directă este în suprafaţă de 624,81 mp şi se află în Mamaia, careul C4, lotul 25. Firma care a solicitat să i se aprobe cumpărarea terenului nu este alta decât SC Seaview Advertising SRL, al cărei acţionar este Emilian Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu. Conform hotărârii de vânzare prin negociere directă, destinaţia terenului solicitat este „întregire proprietate-teren liber neconstruibil + parcare aferentă imobil P+5-7 E, conform PUD Mamaia, HCLM 285/2007". „Bucăţica" lipsă este solicitată pentru a întregi proprietatea de 2306,93 mp, situată în Mamaia, careul C3, lot 25, teren pe care Seaview Advertising l-a cumpărat de la Holland Development. La rândul său, Holland Development este una dintre firmele implicate în „retrocedările cu cântec" sau „afacerea Mazăre-DNA", cum a fost numit dosarul în care primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Pe 16 octombrie, terenul a primit certificatul de urbanism, semnat de edil.

Holland Development, eternul vânzător

Însă aceasta nu era singura suprafaţă de care Seaview Advertising are nevoie pentru a-şi întregi proprietăţile. Prin solicitarea de cumpărare înregistrată sub numărul 132684/10.09.2008, SC Seaview Advertising SRL a cerut să i se aprobe vânzarea terenului situat în Mamaia, careul C4, lotul 26. „Peticul" lipsă este în suprafaţă de 407,09 mp şi are destinaţia de „întregire proprietate - teren liber neconstruibil conform PUD Mamaia HCLM nr. 285/2007". „Terenul constituie domeniu privat al Municipiului Constanţa, adiacent proprietăţii solicitantului, pentru care există încheierea de intabulare nr. 91471", se arată în hotărâre. Potrivit adresei Direcţiei Patrimoniu, prin care se răspunde solicitărilor legate de situaţia terenului, acesta se află în Mamaia, „lângă lotul 26 din careul C3, care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3218/14.12.2008". Întâmplător sau nu, angajaţii Direcţiei Patrimoniu au greşit în completarea datei contractului de vânzare-cumpărare, actul fiind încheiat pe 14.12.2007. La rândul său, terenul situat în Mamaia, careul C3, lotul 26 a fost cumpărat de SC Seaview Advertising tot de la Holland Development. „Bucăţica" a primit şi certificatul de urbanism, semnat, pe 16.10.2008, de edil. Următorul pe lista terenurilor propuse spre vânzare prin negociere directă de care a beneficiat ex-familia „Rădulescu" este cel situat în Mamaia, careul C4, lot 32/1, în suprafaţă de 406,57 mp. Reprezentanţii SC Mihaela Rădulescu SRL au solicitat, prin adresa cu numărul 132682/2008, să li se aprobe cumpărarea acestuia. Bineînţeles, destinaţia este aceeaşi ca şi în cazul anterior, „întregire proprietate", suprafaţa cu pricina fiind adiacentă proprietăţii SC Mihaela Rădulescu. Cu alte cuvinte, prin aprobarea vânzării prin negociere directă, celor 800 mp, în posesia cărora SC Mihaela Rădulescu se află din 22.01.2008, li se vor adăuga cei peste 400 mp de la Primăria Constanţa. Coincidenţă sau nu, cei 800 metri iniţiali au fost achiziţionaţi tot de la Holland Development, firma de la care cumpărase terenuri şi Seaview Advertising. Noul teren a primit certificatul de urbanism nr. 4856/16.10.2008, semnat de Mazăre. Cu aceste trei „petice" şi cu sprijinul primarului Mazăre, Mihaela şi Elan au reuşit să-şi întregească proprietăţile aflate în Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii